Autoritățile au descoperit corpul neînsuflețit al jurnalistului Paul Horner în locuința sa de lângă Phoenix, pe 18 septembrie, notează Independent.
În urma autopsiei, s-a descoperit că bărbatul ar fi murit din cauza unei supradoze accidentale, întrucât medicii îi prescriseseră multe medicamente.
Horner era cunoscut pentru știrile false pe care le scria și care deveneau virale pe internet. El a scris, de exemplu, că Barack Obama este homosexual și musulman radical. O altă poveste de-a lui este că protestatarii față de candidatura lui Donald Trump au fost plătiți cu sute de dolari, în timpul campaniei prezidențiale.
Multe alte știri false au fost publicate în timpul campaniei electorale din SUA, din 2016.
În timpul unui interviu pentru Washington Post, Horner a declarat chiar că Trump a ajuns la Casa Albă mulțumită lui. El a precizat că cei care îl susțineau pe Trump nu verificau faptele descrise în știrile lui înainte să le posteze online.
Fratele jurnalistului spune că Paul își vedea munca precum o satiră și că de mic se pricepea la farse, ceea ce l-a ajutat mai târziu în întocmirea poveștilor lui de clickbait.
Autoritățile încă verifică circumstanțele în care a murit jurnalistul, urmând să se efectueze și testele toxicologice.