A fost lansată campania „1 euro pentru Călin Georgescu”. Suveraniștii fac chetă pe TikTok să îl ajute pe „președintele ales”: „Am 69 de ani și donez cu mare drag”

Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat pe TikTok o campanie de strângere de bani pentru fostul candidat, după ce DIICOT a pus sechestru pe vila sa din Mogoșoaia. Suveranistul spune însă că, în prezent, nu are nevoie de sprijin financiar.
Alina Costache
29 sept. 2026, 08:42
A fost lansată campania „1 euro pentru Călin Georgescu”. Suveraniștii fac chetă pe TikTok să îl ajute pe „președintele ales”: „Am 69 de ani și donez cu mare drag”

O campanie intitulată „1 euro pentru Călin Georgescu” a apărut pe TikTok după ce procurorii DIICOT au instituit sechestru asupra imobilului deținut de fostul candidat în Mogoșoaia. Inițiatorii îi îndeamnă pe susținători să contribuie financiar, începând de la un euro, pentru cumpărarea unei noi locuințe.

Campania este promovată prin videoclipuri și mesaje distribuite pe rețelele sociale, iar într-unul din clipuri un bărbat care poartă un tricou cu chipul lui Călin Georgescu le cere celor care vor să ajute să îl contacteze în privat.

@zgrdja.marioara♬ sunet original – Zgrdja Marioara

„Fii primul care donează! Am deschis un cont pentru donații în sprijinul lui Călin Georgescu după ce casa i-a fost pusă sub sechestru. Oamenii de bine sunt rugați să mă contacteze în privat!”, este mesajul transmis într-un videoclip.

Citește și : Călin Georgescu anunță în ce condiții îi pot trimite susținătorii bani: „Sunt onorat că există doleanțe și dorințe din partea a milioane de români de a fi sprijiniți noi ca familie”

Apelul a fost urmat de reacții din partea unor susținători ai fostului candidat, care au afirmat că sunt dispuși să contribuie financiar.

„Și eu am 69 de ani și donez cu mare drag”, a scris una dintre persoane.

Alte comentarii au fost: „O idee foarte bună. Și eu donez”, „Donez pentru președintele Călin Georgescu” și „Un cont unde să trimitem banii”.

Călin Georgescu a comentat luni inițiativa susținătorilor săi și a spus că, în acest moment, nu are nevoie de donații.

„Aș dori să spun că am văzut și eu și sunt onorat că există doleanțe și dorințe din partea a milioane de români de a fi sprijiniți noi ca familie, vă mulțumesc, nu este cazul, dacă va fi cazul, doar eu, soția mea și casa de avocatură Sinescu Nazat poate să dea detalii în sensul de a fi sprijiniți financiar.”, a declarat Călin Georgescu.

Contul de Facebook „Piața Victoriei” avertizează că strângerea de fonduri poate fi o „escrocherie în cascadă” și recomandă oamenilor să nu doneze.

„Oamenii care au fost convinși de discursurile mistice au gândirea critică anihilată. Ei sunt prada ideală: nu cer chitanțe si nu verifică beneficiarul real al contului.

Chiar și în ipoteza în care fondurile ar fi strânse de apropiați din cercul șarlatanului, operațiunea rămâne o colectă publică ilegală, nefiscalizată, derulată pe sub radarul autorităților.”, se arată în postare.

Inițiativa a apărut la câteva zile după ce DIICOT a instituit sechestru asupra unui imobil din Mogoșoaia care îi aparține lui Călin Georgescu.

Potrivit procurorilor, măsura asigurătorie a fost dispusă la 24 septembrie 2026, în cadrul dosarului în care Georgescu este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Citește și : Profețiile lui Mesia. Călin Georgescu avertizează că „moneda Euro” se va prăbuși foarte curând. Suveranistul susținea că în 2020 lumea se va confrunta cu foamete: „E o chestiune absolut simplă de matematică”

„La data de 24 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui imobil situat în comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, ce aparține inculpatului în vârstă de 64 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată”, a transmis Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii urmează să se opereze. Ce se întâmplă cu fosta concurentă
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat dacă va vota Guvernul Siegfried Mureșan. Cine sunt „cioflingarii”? Exclusiv
Capital.ro
Boala care ucide în tăcere: peste 140.000 de români mor anual fără să știe că sunt în pericol
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Controverse la Zoo Sibiu. Iepure viu, oferit unui piton, în fața copiilor: „Trebuie să simtă bătăile inimii animalului pe care îl vânează”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Vladimir Putin a semnat decretul! Efectivele armatei ruse, sporite, alături de cheltuielile militare pentru 2027. Creșteri cu 27%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte