A fost prins de şef în timp ce fura. La o asemenea pedeapsă nu se aştepta nimeni

Un angajat de la firma unui patron indian a fost pedepsit aproape ca în Evul Mediu de către acesta. Bărbatul fusese prins furând de către patronul său.
Filip Stan
20 oct. 2015, 12:47
A fost prins de şef în timp ce fura. La o asemenea pedeapsă nu se aştepta nimeni

Înfuriat, patronul l-a legat pe angajat de mâini şi de picioare, a luat o bâtă şi a început să îl lovească cu putere, peste corp.

Bărbatul ţipa înfiorător după loviturile date de patron, în timp ce, la aceste scene de o bestialitate fără margini asista un bărbat tânăr care râdea şi părea să se amuze pe seama spectacolului grotesc. 

Bărbatul ar fi murit, până la urmă, în bătaie, iar trupul lui neînsuflaţit ar fi fost aruncat pe marginea drumului, scrie Daily Mail. Dar în India, astfel de situaţii se petrec frecvent, iar cei care sunt vinovaţi de producerea acestora nu sunt aproape niciodată traşi la răspundere, deoarece drepturile omului nu sunt respectate în această ţară. Cel mai adesea, imigranţii sunt ţinta acestor pedepse.

În cazul de faţă, poliţia indiană a deschis o anchetă. Trei persoane au fost acuzate, însă acestea au dispărut între timp.

Tragedia s-a produs la o fabrică din oraşul Amritsar, din nordul Indiei, faimos pentru Templul de Aur.

 

 

 

 

 

 

 

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul de lângă România care a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști din toată Europa. Este considerat un loc al regilor și are o catedrală impresionantă
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
Playtech.ro
Despăgubirile acoperite de asigurarea obligatorie. Câţi bani primeşti pentru cutremur şi ce se întâmplă în cazul unui incendiu
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
E oficial! Trump a bătut palma cu Putin. Războiul e tranșat
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Statul oferă 700 de lei pensionarilor, în luna aprilie. Seniorii vor primi banii direct pe card, de la 1 aprilie
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Vaccinarea anti-HPV gratuită pentru tinerii între 11 și 26 de ani, propusă în Parlament
MediaFlux
Răsturnare după ce SUA a blocat ajutorul pentru Ucraina! Care este de fapt planul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă