A fost sărac lipit în tinerețe, scrie adevarul.ro. Când s-a însurat la 18 ani nu avea niciun ban. A locuit o vreme cu socrii, apoi și-a luat soția și și-au făcut o cameră într-un grajd ca să trăiască singuri.
„Aveam trei copii şi stăteam într-un grajd. Nu aveam ce să mănânc. Nu aveam nimic”, a povestit Iustin Tudose.
Citeşte şi Bunurile confiscate de la fostul premier au fost evaluate la 234 de milioane de euro
Iosif a făcut economii și încerca să pună deoparte din banii pe care îi câștiga, având zile în care mânca cartofi copți în jar, ca să nu dea bani pe ulei: „Nu am vrut de la nimeni nimic. Totul am făcut cu muncă. Am împrumutat de unde am ştiut, cu un frate de-al meu, şi am cumpărat un tractor vechi. L-am făcut cum am ştiut noi şi mergeam cu ziua să ar pe la oameni. Am vândut lapte de la singura vacă care o aveam şi am strâns fiecare leu. Fiecare ban pe care-l strângeam îl investeam. Nu mâncam, dar investeam”.
Apoi, bărbatul a cumpărat vaci și a continuat să investească banii pe care îi obținea din laptele vândut.
În 2006 a plecat în Germania ca să muncească în agricultură. După doi ani de muncă foarte grea în care a strâns bani a revenit în ţară şi i-a investit în vite, oi, capre şi pământ: „Am lucrat în Stuttgart. Neamţul ne dădea mâncare şi ne asigura cazarea. Toţi bani îi trimiteam şi îi strângeam. Aşa am reuşit să mă dezvolt. Eu nu am ştiut ce înseamnă concediu, vicii, distracţii. Doar muncă şi investiţie”.
Astăzi, Iustin Tudose este unul dintre cei mai importanţi fermieri români din nordul judeţului Botoșani. A luat în arendă peste 350 de hectare de teren pe care cultivă cereale furajere pentru vite şi capre şi grâu pentru panificaţie. În grajdurile sale are peste 40 de vaci şi 400 de capre și le vinde procesatorilor 700 de litri de lapte pe zi.
„Nu există „nu pot”. Dacă munceşti şi vrei, poţi oriunde şi orice. Este uşor să te plângi şi să aştepţi numai ajutor. Dacă vrei ceva, trebuie să munceşti şi să investeşti, nu doar să cheltui”, a mai declarat Iustin Tudose.