A început campania de donare de sânge în Piaţa Universităţii. Ministrul Sănătăţii, printre donatori

Campania de donare de sânge cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge a început, miercuri dimineață, în Piața Universității, unde voluntarii sunt așteptați la Centrul Mobil de Donare de Sânge. Printre donatori se numără şi Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
Alina Costache
14 iun. 2017, 08:00
A început campania de donare de sânge în Piaţa Universităţii. Ministrul Sănătăţii, printre donatori

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a donat sânge, miercuri, la Centrul Mobil de Donare de Sânge din Piața Universității, unde are loc campania de donare și a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge.

„A fost ușor. Am avut emoții ca la orice procedură medicală, dar emoțiile obișnuite, procedura este nedureroasă, inclusiv recoltatul de sânge. Am parcurs toate procedurile, mi s-a întocmit carnet de donator, mi s-a făcut consultația medicală, mi s-a luat tensiunea arterială, care era un pic mare, nu am probleme cu tensiunea, dar probabil și din cauza emoțiilor și pentru că m-ați stresat dumneavoastră cu camerele de luat vederi. Vreau să transmit un mesaj de solidaritate românilor, vă rog să vă solidarizați, vă rog să mergeți la centrele mobile sau la centrele regionale de donare de sânge. Pacienții, copiii, vârstnicii au nevoie de sângele nostru”, a declarat ministrul Sănătății.

Voluntarii pot veni în Piața Universității la Centrul Mobil de Donare de Sânge până la ora 14.00.

Aceștia trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18-60 de ani, greutate peste 50 de kg, puls regulat, 60-100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele șase luni o intervenție chirurgicală, femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală.

De asemenea, donatorii trebuie să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării și să nu fie sub tratament pentru diferite afecțiuni cum ar fi: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.

Aproximativ 20 de copii de la Liceul Economic Viilor au venit să ajute cu împărțirea pliantelor prin care se anunță campania de donare de sânge. Aceștia vor împărți pliantele pe traseul dintre Piața Univeristății și Piața Romană.

La ora 11.00, 100 de oameni sunt așteptați să vină și să formeze o picătură de sânge, aceștia urmând să țină în mâini cartoane roșii. Tot atunci va fi intonat „Imnul vieții”.

Manifestările din Piața Universității sunt organizate de Crucea Roșie Română, Institutul Național de Transfuzie Sanguină și Centrul de Transfuzie Sanguină București cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge.

La eveniment este așteptat și ministrul Sănătății, Florian Bodog.

Citeşte şi „Dăruieşte timp, donează sânge!” 400 de pacienţi internaţi în spitalele bucureştene, salvaţi

 

Spynews
„Nu am avut timp să fim iubit și iubită”. Fosta logodnică a lui Adrian Minune Jr. face lumină după despărțirea de fiul manelistului. Au fost împreună 9 luni și plănuiau să facă nunta anul viitor
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru se căsătoresc! Horia Brenciu a spus tot!
Fanatik.ro
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
Capital.ro
Ordinul UE care intră în vigoare în toate statele. România e obligată. Se aplică din 1 ianuarie
Playtech.ro
Angela Gheorghiu, UMILITĂ și HUIDUITĂ la un concert. Ce a pățit faimoasa soprană
DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru români! Când intră pe card prima
Adevarul
Putin vrea să vină în Turcia însoțit de propriile sale avioane de luptă. Erdogan l-a refuzat
Spynews
Mai există șanse de împăcare între Yamato Zaharia și Ema Karter?! Luptătorul, dispus să accepte că ea este actriță în filmele pentru adulți
Spynews
Modul brutal în care au fost ucise Denisa și Delia, în Constanța. Ce s-a descoperit după necropsie. Cum ar fi acționat ”Șacalul”
Evz.ro
Pensiile recalculate greșit. Se mai dau banii? Anunțul oficial
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
Ce mesaj i-a transmis soacra Anei Maria Vasiliu nurorii sale, chiar înainte să fie găsită fără suflare. Ți se face pielea de găină! 😲
Playsport.ro
Cea mai frumoasă sportivă din România s-a retras la 29 de ani și are un job cu totul neobișnuit. Din ce face bani
kanald.ro
Ce arată necropsiile în cazul tinerelor ucise de „Șacalul”. Denisa și Delia au avut parte de o moarte cumplită
Capital.ro
Simona Halep, în culmea fericirii. Imaginea postată de sportivă: ,,Împlinită ești”(FOTO)
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
„Patru cuie cu patru scânduri" Primele declarații ale Șacalului sunt terifiante! Filmul tragediei pas cu pas
substantial.ro
România avansează în atragerea fondurilor europene: Proiecte suplimentare de finanțare aprobate
MediaFlux
CUTREMUR în SUA în ALEGERILE PREZIDENȚIALE! S-a aflat după DEZBATERE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...