Moţiunea simplă pe Agricultură. Petre Daea susţine că se exagerează cu prezentarea situaţiei pestei porcine

Camera Deputaţilor a început, marţi, dezbaterea moţiunii simple pe Agricultură depusă de liberali şi intitulată "După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea", în prezenţa ministrului de resort, Petre Daea.
Iulian Tudor
25 sept. 2018, 13:53
Moţiunea simplă pe Agricultură. Petre Daea susţine că se exagerează cu prezentarea situaţiei pestei porcine

UPDATE: Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a susţinut, marţi, la dezbaterea moţiunii simple împotriva sa, în plenul Camerei Deputaţilor, că se exagerează cu prezentarea situaţiei pestei porcine în România, pentru a se da impresia că situaţia este scăpată de sub control.

Daea a subliniat că peste porcină africană este prezentă în 13 judeţe, dar nu pe întreg teritoriul acestor judeţe,”cum se exagerează pentru a se da impresia de situaţie scăpată de sub control”.

Ministrul a explicat că, de exemplu, în judeţul Bihor sunt sau au fost focare doar în 8 localităţi, adică 1,5% din numărul localităţor judeţului.

Petre Daea a precizat că, în prezent, în 238 localităţi din cele 13 judeţe sunt focare, respectiv un procent de 6,3 la sută. El a spus că cel mai afectat judeţ este Tulcea, cu 42% din localităţi.

Ministrul Agriculturii a susţinut că autorităţile au luat măsurile necesare pentru combaterea şi limitarea efectelor virusului pestei porcine africane.

Deputaţii au dezbătut, marţi, moţiunea simplă „După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea”, depusă de opoziţie.

„Aşa-zisele acţiuni întreprinse de ministrul Petre Daea, de la apariţia primului focar de pestă porcină africană în România (iulie 2017) şi până în prezent, au demonstrat că acesta nu dispune de calităţile, cunoştinţele, devotamentul şi responsabilitatea necesare unui ministru în funcţie”, se arată în textul moţiunii simple.

Semnatarii acuză că lipsa de acţiune a ministrului „a contribuit semnificativ la răspândirea fulgerătoare a epidemiei”.

„Concluzionând, avem dovada faptului că ne aflăm în faţa unor acţiuni ilegale, abuzive şi neglijente concertate la un nivel instituţional şi social înalt ce au determinat, după părerea noastră, un atentat la siguranţa naţională, subminarea economiei naţionale, insecuritatea alimentară şi pagube incomensurabile la bugetul de stat”, se mai arată în moţiune.

UPDATE: Deputatul PNL Tinel Gheorghe a declarat, marţi, la dezbaterea moţiunii simple pe Agricultură, că ministrul Petre Daea este direct responsabil de „haosul instituţional, economic şi social” creat ca urmare a apariţiei pestei porcine pe teritoriul ţării, acuzându-l pe acesta de lipsă de reacţie.

„Domnule ministru, am avut senzaţia că ne prezentaţi planul de măsuri al Poloniei, că numai ei au reuşit într-un termen foarte scurt să izoleze focarele şi să stopeze evoluţia bolii. Paradoxal este că deşi ne-aţi prezentat un plan extrem de minuţios argumentat, culmea e că din 2017 până în 2018 boala a explodat. În decursul a trei luni – iunie, iulie august – am ajuns la 18 judeţe afectate cu tot planul dvs. de măsuri prezentat foarte frumos”, i-a transmis deputatul liberal ministrului Agriculturii la dezbaterea moţiunii, intitulată „După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea”.

El a vorbit şi despre valoarea pagubelor produse în urma pestei porcine africane.

„Iată cum, domnule ministru, sunteţi direct responsabil de haosul instituţional, economic şi social creat ca urmare a apariţia acestei boli pe teritoriul ţării noastre şi a lipsei de reacţie în conformitate cu reglementările legale ce vă reveneau. Ce, cum şi pe cine aţi coordonat, domnule ministru? Este o întrebare firească la care trebuie să răspundeţi pentru că, pe lângă pagubele produse crescătorilor de animale, aţi îngropat în pământ şi cei aproape 100 milioane de euro primiţi de la UE pentru subvenţia pe bunăstare prin PNDR 2007-2014. Despre acest lucru ar trebui să discutăm, pe lângă despăgubirile de 71 de milioane”, a spus Tinel Gheorge, adăugând că acestea sunt pagube colaterale foarte importante.

Liberalul i-a spus ministrului Agriculturii că a compromis pentru o lungă perioadă de timp activitatea de creştere a suinelor în gospodăriile din judeţele afectate de această boală. „Sau poate acesta a fost şi scopul urmărit de dvs. prin lipsa de implicare de care aţi dat dovadă?”, a mai afirmat liberalul.

Tinel Gheorghe a arătat că oamenii vor fi nevoiţi ca de Crăciun să cumpere carne de porc din supermarketuri.

„Ce le spuneţi, domnule ministru, crescătorilor afectaţi de pesta porcină cu privire la măsurile profilactice pe care trebuiau să le urmeze obligatoriu pentru a-şi relua producţia şi ce le spuneţi gospodarilor care se vor vedea nevoiţi ca de Crăciun să cumpere carne de porc din supermarketuri? Ştiu că ţăranul român are în gospodărie câte un porc de tăiat indiferent de cât de sărac ar fi. Domnule ministru, vă garantez astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, că numele dvs. şi al partidului din care faceţi parte vor rămâne pe vecie în memoria colectivă a ţăranului român ca fiind cei care le-aţi luat porcii din ogradă şi care aţi omorât gospodăria ţărănească şi aţi compromis pentru mult timp de acum încolo creşterea în regim industrial a suinelor. Dacă vreţi să daţi o şansă recâştigării prestigiului şi funcţiei de ministru al Agriculturii, vă rog să votaţi această moţiune, punând capăt astfel unui mandat şi aşa compromis”, a conchis deputatul liberal.

Semnatarii moţiunii îl acuză pe ministru că este „incapabil” să se ridice la înălţimea funcţiei sale, gestionând dezastruos prevenţia, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane în România.

Moţiunea este citită în plen de liberalul Adrian Nechita Oros. Votul va fi dat în şedinţa de miercuri.

„Aşa-zisele acţiuni întreprinse de ministrul Petre Daea, de la apariţia primului focar de pestă porcină africană în România (iulie 2017) şi până în prezent, au demonstrat că acesta nu dispune de calităţile, cunoştinţele, devotamentul şi responsabilitatea necesare unui ministru în funcţie. Actuala moţiune simplă vine să sancţioneze gravele derapaje din domeniul securităţii alimentare şi a combaterii epizotiilor, atribut al ministrului conform Hotărârii de Guvern nr. 830/2016. Din momentul în care a apărut primul focar de pestă porcină africană în România, am auzit de la actualul ministru al Agriculturii doar scuze şi motivaţii despre cum nu poate sau de ce nu poate să acţioneze, pasând întreaga responsabilitate fie Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, fie medicilor veterinari, fie Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, fie centrelor locale de combatere a bolilor, fie prefecţilor din judeţele respective”, susţin semnatarii moţiunii.

Potrivit acestora, „dezinteresul, ignoranţa, lipsa asumării de responsabilităţi, bâlbâiala autorităţilor, tardivitatea aplicării unor măsuri, blocarea luării unor măsuri, ascunderea probelor, dezinformările publice, neimplicarea unor factori instituţionali care aveau obligaţii legale în gestionarea crizei au generat haos şi au condus la neîncrederea populaţiei, a crescătorilor, a fermierilor şi a tuturor celor afectaţi, în autorităţi şi în măsurile luate de acestea”.

Liberalii afirmă că lipsa de acţiune şi viziune a ministrului Agriculturii a contribuit semnificativ la răspândirea fulgerătoare a epidemiei, fiind afectate la acest moment, la nivel naţional, 13 judeţe, iar numărul localităţilor depăşeşte 200.

Liberalii adaugă că nici până acum nu se cunoaşte cuantumul exact al despăgubirilor pentru pagubele cauzate de pesta porcină africană.

„Încă de la începutul mandatului, domnul ministru ne-a demonstrat că are o aplecare specială asupra metafizicii oii, iar declaraţiile sale sunt celebre: ‘Oaia este o statuie vie, oaia a descoperit înălţimile şi le-a înnobilat, lângă oaie găseşti o frunză, dar lângă frunză nu găseşti o oaie’. În acelaşi spirit, în ultima perioadă, se pare că domnia sa a identificat şi modul de pătrundere a virusului pestei porcine africane în România care ‘nu intră în ţară călare pe bicicletă sau cu paşaport’, precum şi vinovatul principal în această criză ca fiind ştiinţa. Nu mai putem asista la acest dezastru care se agravează pe zi ce trece! (…) În cei 2 ani de când a fost numit ministru al Agriculturii, domnul Daea a demonstrat că este incapabil să se ridice la înălţimea funcţiei sale. Românii nu mai au răbdare cu o astfel de abordare şi nu mai sunt dispuşi să îi acorde timp pentru îndreptare! Nu mai putem asista la acest dezastru continuu, care se adânceşte tot mai mult sub tutela ministrului Daea şi distruge agricultura românească!”, conchid parlamentarii PNL.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nicio zi. Suma pe care o vei lua de la stat
Capital.ro
Românii nu vor primi toți banii câștigați în mod corect. Legea peste care nici judecătorii nu au putere
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ de la șeful Casei de Pensii! Trebuie să afle toți pensionarii
Adevarul
Armata ucraineană a publicat înregistrări video cu operaţiunile din primele ore ale ofensivei în provincia Kursk VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Românii care au acest obiect prin casă se îmbogățesc instant
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Regizorul Bogdan Budes și-a PREVESTIT moartea?! Ce a postat cu câteva zile înainte de tragedie: „Aerul unor funeralii…”
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Marele artist al României a murit! Toți actorii plâng: Mi se rupe inima
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Ursă agresivă pe Transfăgărășan: turiști străini atacați după ce i-au dat de mâncare
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...