Alexandru Puşcaş s-a născut în 1950, a jucat la CSM Reşiţa în perioada 1967 – 1977, iar în Divizia A a fost în teren la 101 partide, înscriind 18 goluri. În multe din meciurile CSM-ului a fost coordonator de joc şi căpitan de echipă. A fost un mijlocaş tehnic şi un excepţional şuteur de la distanţă, înscriind multe goluri din afara careului. În perioada de glorie a CSM Reşiţa a mai fost coleg de echipă cu celebri Beldeanu, Dudu Georgescu, Constantin şi mulţi alţii.
Ca şi pe terenul de joc, în viaţă, Alexandru Puşcaş a fost un caracter excepţional, muncitor, altruist şi de o modestie ieşită din comun.