Mauricio Macri, actualul preşedinte, a făcut deja un anunţ despre dispariţia lui Fernando de la Rua.
„Deplâng decesul fostului preşedinte Fernando de la Rua. Traiectoria sa democratică merită recunoaşterea tuturor argentinienilor. Suntem alături de familia sa în aceste momente”, a anunţat actualul preşedinte argentinian, Mauricio Macri.
Fostul preşedinte a fost dus la spital. Este în stare gravă
Fernando de la Rua a fost preşedinte între anii 1999 şi 2001, fiind nevoit să demisioneze în timpul celei mai grave crize economice, politice şi sociale din istoria recentă a Argentinei. În timpul revoltelor de stradă provocate de acest context delicat, Fernando de la Rua a abandonat preşedinţia fugind cu elicopterul din sediul guvernului.
La începutul anului, fostul președinte a mai fost internat în stare gravă, din cauza unor probleme cardiorespiratorii care i-au agravat afecţiuni cardiovasculare preexistente, acesta suferind anul trecut şi un infarct.