A murit Hosni Mubarak, fostul preşedinte al Egiptului. A condus ţara timp de 30 de ani

Hosni Mubarak, al patrulea preşedinte al Egiptului, a murit marţi, la vârsta de 91 de ani. El a stat la putere până în 2011, când a fost înlăturat în urma revoltelor din "Primăvara arabă".
Ionela Marcu
25 feb. 2020, 10:34
A murit Hosni Mubarak, fostul preşedinte al Egiptului. A condus ţara timp de 30 de ani

Hosni Mubarak a ajuns preşedintele Egiptului în 1981, după asasinarea şefului statului de atunci, Anwar Sadat, în mandatul căruia a îndeplinit rolul de vicepreşedinte. De altfel, Hosni Mubarak a fost rănit în timpul loviturii de stat, organizate în octombrie 1981 de soldaţii conduşi Khālid al-Islāmbūlī. A fost cel mai longeviv lider al Egiptului, după Muhammad Ali Pasha, care a condus ţara din 1805 până în 1848.

Mubarak a renunţat la funcţie după 18 zile de demonstraţii, în 2011. Puterea a fost transferată Consiliului Suprem al Forţelor Armate. Pe 13 aprilie 2011, un procuror a ordonat ca Mubarak şi cei doi fii ai lui (Alla şi Gamal) să fie reţinuţi pentru 15 zile legat de mai multe cazuri de corupţie şi abuz de putere.

Judecat şi pentru acuzaţii de neglijenţă în cazul uciderii mai multor protestatari în timpul revoltelor, pe 2 iunie 2012, Hosni Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viaţă. După ce a primit verdictul, el a prezentat mai multe probleme de sănătate. În 2013, a fost hotărâtă rejudecarea cazului, iar Mubarak şi fiii lui au fost condamnaţi în 2015 la închisoare pe viaţă.

Fostul preşedinte a fost iniţial reţinut într-un spitalul militar. A fost achitat în martie 2017. Fiii lui au fost eliberaţi cu doi ani mai devreme.

De asemenea, moartea lui Hosni Mubarak vine la doar câteva zile după ce cei doi fii ai săi au fost achitaţi într-un dosar de deturnare de fonduri.

DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluiri dureroase făcute de iubita lui Cătălin Botezatu! „Mereu plângeam!“
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care te va face să râzi cu lacrimi. Este partea a treia a unei serii celebre
Capital.ro
Călin Georgescu NU mai scapă. E grav de tot, caz de pușcărie: Evident că sunt consecinţe!
Playtech.ro
Italia schimbă regulile pentru obținerea cetățeniei. Românii, afectați direct, ce modificări au apărut
DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Adevarul
Abilităţi pe care europenii le dobândesc în adolescenţă şi americanii abia la maturitate
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
Autobuzul fără șofer, testat pe străzile din Cluj. Primarul Boc, pasager
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Ce salariu are Nicușor Dan ca președinte al României. Cu cât este mai mare față de salariul de primar general al Capitalei
Cancan.ro
BREAKING | Donald Trump a făcut anunțul de care Europa se temea! Se retrage: 'De acum, Rusia și Ucraina trebuie să-și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Un pericol mai mare decât Rusia. Profeția teribilă a lui Băsescu: Ei otrăvesc poporul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
„Sunt distrusă” Mama Denisei, tânără care a dispărut fără urmă în Italia, face mărturii cutremurătoare! Ce au găsit oamenii legii în frigiderul victimei! Noi detalii schimbă cu totul cursul anchetei
Încă o doctoriță din Iași a murit, la doar 56 de ani. Anca ar fi făcut infarct chiar la muncă
MediaFlux
Recuperarea permisului auto după suspendare, mai ușoară. Legea a fost promulgată
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alimentul care te ajută să supraviețuiești în situații de criză