Gilbert Baker, creatorul steagului în culorile curcubeului, simbol al comunităţii LGBT, a murit la vârsta de 65 de ani
Artistul a murit în somn, a informat The San Francisco Chronicle. Gilbert Baker a realizat, în 1978, steagul cu opt culori pentru ziua libertăţii homosexualilor, precursor al paradei gay. Scenaristul Dustin Lance Black a scris pe contul său de Twitter: ”Curcubeele plâng. Lumea noastră este mai puţin colorată fără tine, dragostea mea. Gilbert Baker ne-a dat un drapel-curcubeu pentru a ne uni”. Senatorul statului California Scott Weiner a spus despre creaţia lui Baker că a ”ajutat la definirea mişcării LGBT (lesbian, gay, bisexual, transgender, n.r.)”. Fiecare culoare din steagul lui Gilbert Baker reprezenta un aspect diferit al umanităţii: roz – sexualitatea, roşu – viaţa, portocaliu – vindecarea, galben – lumina soarelui, verde – natura, turcoaz – arta, indigo – armonia, şi violet – spiritul uman. Mai târziu, steagul a fost redus la şase culori, fiind înlăturate roz şi indigo, iar turcoazul înlocuit de bleu.
Gilbert Baker a declarat că a pornit de la ideea de a exprima diversitatea şi incluziunea folosind ”ceva din natură pentru a reprezenta faptul că sexualitatea noastră este un drept”. În 2015, Muzeul de Artă Modernă din New York a achiziţionat drapelul pentru colecţia sa de design, numindu-l ”o piatră de hotar în design”. ”Am hotărât că ar trebui să avem un steag, că un steag ni s-ar potrivi ca simbol, pentru că suntem un popor, un trib, dacă vreţi”, a transmis atunci Baker muzeului. ”Steagurile reprezintă proclamarea puterii, aşa că este foarte potrivit”.