Dănuț Pușcașu a fost unul dintre ziariștii importanți ai Agenției Naționale de Presă și a contribuit din plin la prestigiul AGERPRES prin întreaga sa activitate, timp de 22 de ani, în două perioade distincte (1990-1997 și 2002-2017).
În această perioadă a fost, pe rând, operator telex și operator PC, reporter, redactor și editor în domeniile cultură, politică, social și știri județene. Ca reporter, a reflectat în știrile transmise pe fluxul Agenției, printre multe alte domenii, activitatea Parlamentului României și a Ministerului Apărării Naționale.
A mai scris ca reporter „A.R. Press” acreditat pe lângă Guvernul României și a mai colaborat la ziarul „Expres”.
A absolvit, în 1997, Facultatea de Istorie București și, în 1995, un curs AFP de jurnalism.
Dincolo de faptul că a fost un foarte bun jurnalist, Dănuț a fost și un bun coleg și prieten. Rămâne în memoria noastră omul vesel, care mereu avea o vorbă bună pentru fiecare.
Dumnezeu să-l odihnească!