Lucian Pintilie era internat în stare gravă la Terapie Intensivă. Cunoscut pentru filmele şi piesele sale interzise în comunism, dar şi pentru proiectele realizate după căderea dictaturii, Lucian Pintilie a ajuns încă de duminica trecută la Spitalul Elias.
Reprezentanţii spitalului au emis un comunicat de presă:
„Domnul LUCIAN PINTILIE în vârstă de 84 de ani s-a internat duminică, 13.05.2018, la Spitalul Universitar de Urgență Elias, în stare foarte gravă în contextul acutizării unor afecțiuni cronice.
A fost admis în secția de Terapie Intensivă unde a necesitat investigații medicale, monitorizare și tratament de specialitate.
Decedează azi, 16.05.2018, ora 21.”
_________________________
Lucian Pintilie s-a năcut la 9 noiembrie 1933, Tarutino, județul interbelic Cetatea Albă, Regatul României, azi în Ucraina) și a fost unul dintre cei mai mari regizori de teatru și film român. Filmele și montările sale au provocat mari controverse astfel încât a fost invitat de regimul comunist să emigreze.
După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Lucian Pintilie a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București, printre care se pot enumera: Copiii soarelui (1961), Proștii sub clar de lună (1962), Cezar și Cleopatra (1963), Biedermann și incendiatorii (1964), Inima mea e pe înălțimi (1964), D’ale carnavalului (1966), Livada cu vișini (1967), Revizorul (1974), spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6 și Reconstituirea.