„A murit o parte din mine”. Giulia, despre despărţirea de Huidu

Cântăreaţa Giulia a povestit fanilor, într-o postare pe blogul personal, relaţia pe care a avut cu Vlad Huidu.
Alina Costache
24 apr. 2017, 08:58

”Ne-am cunoscut acum 12 ani la o emisiune tv. El era operator, eu eram invitată. Nu a fost nicidecum dragoste la prima vedere sau ceva, dar am simţit că vreau să îl invit la petrecerea de ziua mea din acel an. A venit, am vorbit şi de atunci am rămas amici. Au trecut anii, fiecare cu viaţa lui, cu relaţiile lui, niciodată nu ne-am gândit că ar putea fi mai mult între noi. Şi totuşi, la o petrecere a îndrăznit şi m-a luat de mână. Atunci am ştiut că el e cel pe care îl aşteptam. Voiam să nu îmi mai dea drumul şi să rămână el pentru totdeauna. Atunci am simţit că am ajuns acasă…
A fost tare greu să ajungem unde suntem azi, dar cred că toate s-au întâmplat cu un scop. Ne-am pierdut, ne-am regăsit, ne-am certat, ne-am iubit. Mulţi nu au fost de acord cu relaţia noastră. Prietenii lui, familia lui, toţi credeau că pentru mine va fi doar un moft, iar eu m-am chinuit ani la rând să le demonstrez că nu era aşa… Pentru că eu simţeam că el este acela. Habar nu am de unde am avut puterea să mă “lupt” cu ei, dar sunt scorpion până în măduva oaselor şi poate de asta nu mi-am pierdut niciun moment direcţia şi am mers mai departe, indiferent de ce a apărut în calea mea. Familia lui a spus că “poate” mai mult de atât, că ar trebui să îşi găsească pe altcineva. Eu am gândit că singurul mod prin care aş putea să îi fac să vadă dragostea dintre noi, era să îi ajut să se apropie şi mai mult de el, de noi, să vadă că e fericit. Şi am fost tare fericiţi în lumea noastră, în care vorbele celorlalţi nu mai aveau valoare… se auzeau doar sunetele iubirii noastre.

Într-o bună zi însă am oboist… şi eu şi el… şi ne-am oprit.

Momentul în care ne-am despărţit a fost tare greu, perioada care a urmat a fost, poate, cea mai dureroasă din viaţa mea… Am simţit că a murit o parte din mine atunci.. Perseverenţa cu care am continuat însă să cred, în timp ce încercam să învăţ să trăiesc fără el, că ne vom împăca, că el este jumătatea mea, a fost mai puternică. 🙂 Un an şi jumătate ne-am căutat, fără să ne găsim. Fiecare a încercat să fie cu altcineva. Prietenii, familia, toată lumea era fericită că, în sfârşit, nu mai eram împreună. La noi nu cred că s-au gândit, dar bineînţeles că toată lumea voia ba binele lui, ba al meu. Nu înţelegeam ce anume le dă dreptul să hotărască ce însemna bine pentru noi?

Eu, însă, am crezut cu fiecare bucăţică din mine, că dacă ne e scris să fim împreună din nou, aşa va fi, indiferent de ce spun ceilalţi din jurul nostru. Şi aşa a fost!
M-a întrebat cineva atunci de ce mă agăţ de ceva ce nu pare să se mai întâmple vreodată şi i-am răspuns că simt că într-o zi va fi bine şi că trebuie doar să am răbdare.
Ne-am împăcat fără să ştie nimeni, după aproape un an şi jumătate. Nu a ştiut nimeni că suntem din nou împreună, încă vreo câteva luni bune. De atunci nu mi-a mai păsat de nimeni, în afară de noi. Nu m-a mai interesat dacă a avut cineva ceva de zis. Iubirea noastră a fost mai puternică decât gândurile lor, decât judecăţile lor, decât vorbele lor.

Azi avem o familie atât de frumoasă şi deşi nu ştii niciodată ce îţi rezervă viitorul, ştiu sigur că legătura dintre noi e foarte puternică.”, le-a povestit Giulia Anghelescu prietenilor ei virtuali prin intermediul unui mesaj postat pe blogul personal.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se plantează, de fapt, trandafirii fără rădăcini. Sfaturi de la cei mai buni grădinari
Capital.ro
TAXĂ obligatorie în România. Se achită lunar, încă de la naștere. Amendă 400 lei pentru cine NU plătește
Playtech.ro
Ce să plantezi lângă ardeiul gras ca să obții o recoltă dublă. Trucul simplu pe care îl aplică adesea grădinarii cu experiență
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
ANAF, acuzată că încalcă legea. Decizia care îi lovește în mod direct pe români
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai OBRAZNICE apariții în mall! Vedetele s-au mulat de tot și le-au arătat bărbaților TOT. Recunoști cine sunt posesoarele din imagine?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi tristă pentru Elena Udrea. Dezvăluirea serii despre fostul ministru al Turismului: Au început să-i dea lacrimile...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Întârziere de două zile pentru ajutorul oferit pensionarilor de Paște. Cine nu primește cei 400 de lei la timp
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj