Doliu național în lumea culturală. A murit unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ai României

După o suferință foarte mare, profesorul și scriitorul, Daniel Vighi a încetat din viață. În urmă cu doar două zile a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Timișoara.
Alina Costache
26 nov. 2022, 14:50
Doliu național în lumea culturală. A murit unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ai României

După o suferință foarte mare, profesorul și scriitorul, Daniel Vaghi a încetat din viață. Anunțul a fost făcut chiar de prietenul acestuia, care și-a exprimat cuvintele de regret.

Daniel Vighi s-a stins din viață după o suferință cruntă

„Daniel Vighi a marcat viața Timișoarei atât de profund și iremediabil, cum doar cei care simt o mare dragoste pentru orașul lor o pot face.
Implicarea lui în scrierea Proclamației de la Timișoara, activismul civic și credința în valorile democrației, profundul respect față de Timișoara europeană, speranțele semănate în Societatea Timișoara, încăpățânarea de a apăra patrimoniului orașului, talentul și farmecul cu care scotea la lumină și făcea să strălucească fiecare nouă poveste a istoriei noastre locale – au schimbat definitiv orașul și pe noi.Alaltăieri am decernat titlul de cetățean de onoare al Timișoarei, pentru Daniel Vighi. Un om care m-a marcat de la prima întâlnire și care mi-a făcut onoarea de a-mi fi prieten.A fost o ceremonie cu prieteni de-o viață ai scriitorului, cu colaboratori, foști studenți, oameni care îl apreciază și cu familia. O ceremonie care a răscolit amintiri și istoria ultimelor decenii a Timișoarei: cu rezistența prin cultură, curaj, speranță și multă luptă. Dar niciodată abandon.Astăzi, după o cruntă suferință, Daniel Vighi s-a stins. A rămas valoroasa moștenire civică și literară pe care ne-a lăsat-o. Odihnește-te în pace, Daniel Vighi! Timișoara nu te va uita”, a scris, pe Facebook, Dominic Fritz.

Citește și: Doliu imens în fotbal. S-a aruncat de la etajul 8 după ce a sărbătorit victoria echipei sale

Universitatea de Vest din Timișoara și primarul Dominic Fritz au propus  să primească distincția de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara. Propunerea a fost aprobată de consilierii locali în data de 15 noiembrie.

Daniel Vighi s-a născut în data de 9 octombrie 1956 în localitatea Lipova din județul Arad și a fost prozator, eseist și publicist român. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara în 1980. A fost profesor de literatură română contemporană la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara.

S-a stins din viață la spital, acolo unde era internat de mai mult timp.

Citește și: Rudel Obreja merge în Turcia pentru o a doua opinie, după ce a aflat că în România nu poate fi operat de cancer, iar tratamentul nu a dat rezultatele aşteptate

DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Planta puțin cultivată la noi în țară cu care un fermier român a făcut un profit frumos. E rezistentă și nu necesită costuri mari pentru a o îngriji
Capital.ro
Se modifică CNP-ul. Anunț pentru românii cu buletin. Cine schimbă actul de identitate
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Escrocherie periculoasă. Ți se fură datele de pe card
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Bucurie maximă pentru Călin Georgescu. Anunțul care-l împinge pe locul 1: Majoritate absolută
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Prezența Chinei în jurul Canalului Panama atrage atenția SUA
MediaFlux
CAZARE, transport și ASIGURARE pentru cei din DIASPORĂ. Ministerul Muncii AJUTĂ ROMÂNII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România