Accident cu urmări tragice în Marea Britanie. Claudia se afla la bordul unei mașini marca Renault Clio, pe care o conducea mama ei. La un moment dat, s-au lovit de o dubă, în care se aflau patru bărbați, ce venea din sensul celălalt. În urma rănilor suferite, Claudia a murit la spital, potrivit hulldailymail.co.uk.
Claudia lucra, alături de mama ei, la o fabrică de prăjituri din Yorkshire. „Era foarte prietenoasă, era mereu zâmbitoare, fermecătoare și muncitoare. Au fost multe emoții în fabrică în momentul în care a trebuit să anunțăm întreg personalul”, a declarat directorul companiei, Richard Shepherdson, potrivit sursei citate.