Bărbatul a ajuns joi la unitatea medicală unde trebuia intubat imediat, doar că la Secţia de Terapie Intensivă nu era niciun pat liber. Până la urmă s-a oferit un loc după ce starea unuia din pacienţii internaţi aici s-a îmbunătăţit şi a permis mutarea lui pe o altă secţie.
Din păcate, tatăl artistei a pierdut lupta cu viaţa miercuri, 9 septembrie. Fratele Mădălinei Manole a postat, în urmă cu puţin timp, un mesaj pe pagina sa de Facebook, unde confirmă vestea tristă. „DUMNEZEU să te odihnească în pace, tată! Acum ești împreună cu fata si soția ta!„, a scris Marian Manole.
DUMNEZEU să te odihnească în pace, tată! Acum ești împreună cu fata si soția ta!
Publicată de Marian Manole pe Miercuri, 9 septembrie 2020
Ion Manole, tatăl regretatei artiste, a ajuns la spital, după ce s-a simţit foarte rău, fiind infectat cu coronavirus. „Cand am iesit, nu l-am gasit bine pe tata deloc. Cu glicemie foarte mare, nu mai avea medicatie. Eu cat am stat in spital, familia nu a avut dreptul sa vina sa il vada. Nu avea niciun simptom de COVID, nu a facut febra, nu tusea, nu respira greu. El nu a luat contact cu nimeni, nici cu mine dinainte sa fie depistat pozitiv.
Nu am luat eu legatura cu spitalul din Focsani, cei de aici au sunat la distributie. Iar cei de aici le-au zis ca este un loc liber. E foarte greu. Sper sa nu se agraveze starea lui de sanatate, dar deocamdata mi s-a spus ca este destul de bine, dar ii trebuie de urgenta Terapie Intensiva. Iar dansii de la Spitalul judetean au zis sa mai asteptam putin. (…).
Ieri dimineata (n.r.: miercuri dimineata) a aflat, cand l-am dus cu salvarea de urgenta. Eu am iesit din spital vinerea trecuta, dupa ce am stat 12 zile cu o forma mai usoara de COVID. Mi-e teama pentru ca am vazut ce se intampla cu oameni de varsta lui, dar stiu ca este puternic si va depasi faza asta. Ma gandesc la cei care mi-au bagat sora in groapa, care au bagat-o si pe mama si care vor sa il bage si pe el si s-ar bucura. Dar nu mor caii, cand vor cainii”, povestea Marian Manole în urmă cu câteva zile.