Juan Cruz Sol, pe numele său complet, cu 28 de selecţii pentru naţionala Spaniei, a fost un fundaş central care şi-a legat numele de două echipe de club, Valencia, la care a jucat între 1965 şi 1975, fiind un timp şi purtătorul banderolei de căpitan, apoi între 1979 şi 1981, şi Real Madrid, la care a evoluat între 1975 şi 1979.
În prima sa etapă la Valencia, Sol a câştigat Cupa Spaniei, în 1967, şi campionatul, în 1971, iar în a doua etapă a cucerit, în 1980, Cupa Cupelor şi Supercupa Europei. În tricoul lui Real Madrid, el a fost de trei ori campion al Spaniei.
Sol era membru al consiliului de administraţie al Valenciei şi ambasador al acestui club.