Compozitorul şi producătorul muzical american David Axelrod, un pionier al stilului hip-hop, a murit duminică la vârsta de 83 de ani, informează site-ul cotidianului britanic The Guardian.
Axelrod a fost un compozitor influent, care și-a adus o contribuție decisivă la apariția stilului muzical hip-hop. El a fost principala sursă de inspirație pentru Wu-Tang Clan și DJ Shadow, principalii pionieri ai acestui stil muzical.
Muzica lui a combinat cu succes mai multe stiluri, precum jazz, soul şi rock şi a promovat alte curente emergente, precum hip-hop şi rap. Este cel mai bine cunoscut pentru albumul lui de debut ”Songs of Innocence”, apărut pe piaţă în 1968, scrie news.ro.
A avut succes şi cu următorul disc al său, ”Songs of Experience”, lansat în 1969. De asemenea, a avut o activitate vastă în calitate de producător şi aranjor muzical.
David Axelrod a lansat mai multe albume în anii 1970, iar în anii 1990 şi-a relansat cariera, după ce o serie de artişti influenţi precum Lil Wayne, Wu-Tang Clan şi DJ Shadow au lansat coveruri ale pieselor sale.