Conrado Marrer, supranumit ‘El Premier’, a murit din cauze naturale, cu numai două zile înaintea celei de-a 103-a aniversări, a precizat nepotul său, Rogelio Marreno.
După o carieră strălucitoare în Cuba, în anii 1930-1940, Conrado Marrero a debutat în Major League Baseball la Washington Senators, în 1950, la 39 de ani, devenind în scurt timp un erou local. Retras din activitate în 1958, Marrero este considerat unul dintre cei mai buni lansatori cubanezi din toate timpurile, autorităţile de la Havana acordându-i titlul de ‘Erou al Muncii’ în 1999.
În ultimii ani ai vieţii, în ciuda orbirii şi a surdităţii de care suferea, Conrado Marrero putea fi văzut bucurându-se de un pahar de vin roşu şi un trabuc cubanez.
Anul trecut, cu ocazia celei de-a 102-a aniversări, Marrero a fost vizitat de foştii jucători americani Aron Levinson şi Paul Ramond, care au venit special la Havana pentru a-l felicita.