Ena Kadic, Miss Austria 2013, a murit la spitalul din Innsbruck, unde fusese internată după ce a căzut de pe un munte, în timp ce facea jogging, informează The Telegraph.
Cu ultimele puteri, Ena a reuşit să-şi sune fratele şi să-l anunţe că este rănită grav, înainte să-şi piardă cunoştinţa. Doi studenţi au descoperit-o zăcând inconştienţă, în pădure, alertând imediat autorităţile.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei a declarat că incidentul a survenit în vineri însă nu era clar motivul pentru care Ena a căzut de la acea înălţime.
La scurt timp după căzătură, tânăra a reuşit să-l sune pe fratele ei şi să îi povestească ce s-a întâmplat după care a leşinat.
Fosta Miss Austria a fost salvată cu ajutorul unui elicopter şi dusă la un spital din Innsbruck.
Încă nu se cunosc circumstanţele în care a avut loc incidentul.
Ena Kadic, care a a cucerit titlul de Miss Austria în anul 2013, este o alergătoare avidă, iar traseul unde a survenit accidentul era unul extrem de bine cunoscut de tânără.