BEBE la bord: O femeie a adus pe lume o fetiţă „scumpă”, în AVION, în drum spre Montreal

O femeie de 33 de ani, din Maroc, a născut o fetiţă în avion, în timpul unui zbor între Casablanca şi Montreal (Canada), au declarat luni pentru EFE surse din cadrul companiei Royal Air Maroc (RAM), care opera călătoria.
Romania TV
17 feb. 2014, 17:36
BEBE la bord: O femeie a adus pe lume o fetiţă

O marocancă a dat naştere unei fetiţe în timp ce se afla în avion spre Montreal. Femeia, care se afla în avion cu soţul său, a început să simtă dureri după o oră de la decolarea avionului, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Personalul avionului, format în acordarea primului ajutor şi pentru urgenţe de acest tip, a asistat-o la naştere. În plus, o infirmieră canadiană pensionară care se întorcea în ţară s-a oferit să o ajute pentru ca operaţiunea să se desfăşoare fără probleme şi pentru ca avionul să nu fie nevoit să se abată din drum.

După venirea pe lume a copilului, pasagerii au început să aplaude. Părinţii o vor numi pe fetiţă Ghalia, care în limba arabă înseamnă „scumpă, valoroasă„.

Citeşte şi De ce ai pofte în timpul sarcinii

La sosirea la destinaţie, pilotul a anunţat turnul de control al aeroportului pentru ca mama şi fiica să fie transportate cu o ambulanţă la un spital din Montreal.

Protocolul RAM stabileşte că nu se pot îmbarca femei cu o sarcină mai mare de şase luni, însă uneori nu este declarat cu exactitate numărul lunilor de sarcină. Sursele nu au putut preciza dacă a fost vorba sau nu de o naştere prematură.

DailyBusiness
Pensii mai mari pentru anumiți pensionari în funcție de anul nașterii
Spynews
Primele imagini cu Raluca Bădulescu în Asia Express. Cum se descurcă vedeta | FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Anunț uriaș pentru românii care au panouri fotovoltaice montate pe casă. Vor încasa bani în fiecare lună
Capital.ro
România a pierdut o mare actriță. A refuzat să rămână la Hollywood. O femeie absolut superbă
Playtech.ro
Obligația pe care o au toți românii care cresc porci în curte. Amenzile ajungi până la 2000 de lei pentru cei care nu respectă legea
DailyBusiness
Moment de groază pentru un cățel blocat pe stânci în timp de furtună. Pompierii au acționat de urgență
Adevarul
Cum transportau droguri traficanții grupării lui Purcel. Deplasau zeci de kilograme de stupefiante cu ajutorul trucului „mașinii stricate”
wowbiz.ro
Doliu imens în România! Un mare fotbalist și antrenor a murit fulgerător
Spynews
S-a împlinit o lună de la moartea lui Andrei Perneș, de la Mireasa! Ce a apărut pe profilul surorii lui | FOTO
Spynews
Ce îl scoate din minți pe Cuza în miez de noapte. La ce concluzie a ajuns artistul: "M-am tâmpit de tot" | FOTO
Evz.ro
Ioana Ginghină e un car de nervi. Gestul făcut de Alexandru Papadopol
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Primele imagini cu Dan Petrescu, după moartea mamei sale. Antrenorul lui CFR Cluj, răvășit la parastas: Gigi Nețoiu, Camora și un preot au fost printre cei prezenți
kanald.ro
Valoarea bonurilor de masă se majorează. Ce sumă vor primi angajații din aprilie 2025
Cancan.ro
A MURIT soția miliardarului care deține unele dintre cele mai importante ziare din România
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. Cine va candida în locul său: Eu mă voi retrage
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Fiica lui Marius Șumudică i-a „liniștit” pe rivalii tatălui ei, după ce a postat un clip „fierbinte”
stirilekanald.ro
"Nu-l găsea bunica prin casă și..." - Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Nicolas, băiețelul de nici patru anișori care a căzut de la etajul al șaptelea. Fratele mai mare face dezvăluiri cutremurătoare
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
175 de luptători ucraineni, eliberați din Rusia. Zelenski: ”Este unul dintre cele mai mari schimburi de prizonieri de război”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alegerile prezidențiale din mai 2025: cât ne costă distracția