O româncă cu şapte copii, care a plecat să muncească în Italia, a devenit o adevărată vedetă în presa italiană. Femeia a născut la 41 de ani în plină stradă ajutată de carabinierii din Roma. Femeia a intrat în travaliu în timp ce se afla într-o biserică ortodoxă din capitala Italiei şi nu a mai avut timp să cheme ambulanţa, scrie adevarul.ro.
„A fost prima dată când mi s-a întâmplat aşa ceva”, a precizat poliţistul italian pentru ziarul italian „Il Tempo”.
După ce au ajutat-o să nască, stând la telefon cu medicii, carabinierii au însoţit-o pe proaspăta mamă în ambulanţă. Femeia a fost dusă la spital. Deşi a născut în condiţii grele, botoşăneanca a adus pe lume o fetiţă sănătoasă căreia i-a pus numele Simona. Pentru carabinieri, naşterea copilului în asemenea condiţii şi cu ajutorul unui poliţist italian a fost un semn de bun augur, mai ales că sărbătoreau în aceeaşi zi 203 ani de la înfiinţarea unităţii.