Bărbatul a fost văzut în jurul orei 1, noaptea trecută, de un trecător care a sesizat fumul gros ieşind din canal. Cel mai probabil, bărbatul a vrut să fure cupru de la cablurile electrice aflate în subteran şi a fost electrocutat.
Din cauza tensiunii prea mari omul a fost găsit pe jumătate ars. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
În urma incidentului, curentul electric în clădirea Ministerului Agriculturii a fost oprit câteva ore.