A VRUT să îşi cumpere un SEIF, dar ceea ce a găsit în el l-a făcut să sune la POLIŢIE FOTO

Un american a vrut să îşi cumpere un seif în care să îşi păstreze armele, însă atunci când la deschis, după ce a fost adus de o firmă de curierat, el a descoperit peste 130 de kilograme de canabis puse în mai multe pachete. În prezent, poliţia încearcă să dea de urma şoferului, mai ales că e posibil ca cei care au pierdut drogurile să vină după el.
Alina Costache
18 aug. 2013, 16:12
A VRUT să îşi cumpere un SEIF, dar ceea ce a găsit în el l-a făcut să sune la POLIŢIE FOTO

Un american din Ohio voia un nou seif pentru a-şi ţine puştile de vânătoare, dar a dat peste o cantitate impresionantă de droguri, potrivit NY Daily News.

Citeşte şi Culmea ghinionului pentru câţiva hoţi. Vezi SURPRIZA pe care au găsit-o în seiful furat

Ulterior, el a chemat poliţia, declarând că a găsit 130 de kilograme de marijuana. Autorităţile au ajuns la concluzia că valoarea acesteia era de 425.000 de dolari.

Sunt în poliţie de peste 47 de ani, dar nu am văzut ceva asemănător până acum. Este o metodă de transport foarte eficientă, câinii speciali probabil nu ar putea să simtă mirosul prin metalul gros. Undeva între Mexic şi depozitul din Ohio drogurile au fost încurcate şi apoi puse în seiful greşit„, a declarat John Lenhart, unul dintre poliţiştii veniţi la faţa locului.

Citeşte şi Interpolul a confiscat droguri în valoare de 822 de milioane de dolari

În prezent, autorităţile încearcă să dea de urma şoferului care a încurcat coletele, înainte ca cei care deţineau drogurile să ajungă la el.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Orașul impresionant care se află pe două continente. Are o istorie bogată și multe obiective turistice
Capital.ro
Amendă de 825 de lei. Greșeala pe care polițiștii nu o mai iartă. S-a schimbat legea
Playtech.ro
Oana Roman i-a deschis DOSAR PENAL lui Marius Elisei. De ce se războiesc părinții Isabelei
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Basmul lui Harry și al lui Meghan a luat sfârșit. Doar atât au rezistat
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
CALVARUL prin care a trecut dentista din Brăila, înainte să moară. Detalii șocante din anchetă. Cum a vrut să se protejeze, dar nu a reușit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Patru șoferi și-au primit înapoi permisele după ce rezultatele testelor antidrog au fost infirmate. După 48 de ore, aceștia și-au recăpătat dreptul de a conduce
Capital.ro
Niculina Stoican este în doliu: E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Serialele ‘Shogun’ și ‘The Bear’ conduc în topul nominalizărilor pentru premiile Emmy
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'