Abandonul şcolar, o problemă a întregii societăţi

Recuperarea tuturor școlarilor pierduți, la orice vârstă s-ar face aceasta, poate părea un vis quijotesc, dar este, în primul rând, o necesitate economică și socială.

“Odată conștientizat acest fapt, conștientizezi de fapt nevoia de schimbare a școlii, pentru a fi mai atractivă, mai motivantă, mai eficientă în utilizarea resurselor”, consideră Daniela Vișoianu, reprezentantă a Asociaţiei C4C – Communication for Community şi preşedintă a Coaliţiei pentru Educaţie.

Cu acestă concluzie a fost marcată ieri, la Institutul Cervantes din București, încheierea proiectului cofinanțat din Fondul Social European „Cu mic, cu mare, din nou la școală”, derulat de către Asociaţia C4C – Communication for Community, în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene din Gorj, Călăraşi şi Prahova (POSDRU 140741).

Lansat în primăvara anului 2014, programul a reușit să readucă în băncile școlii 377 de adulți (majoritatea tinere mame) pentru a-și finaliza cel puțin două clase din ciclul primar, abandonat în urmă cu 10-20 de ani. Beneficiarii provin din 13 comunităţi defavorizate din zona Munteniei, acolo unde şcoala nu a reuşit să învingă riscul de abandon şcolar asociat în general acestor comunităţi.

Alte articole

„ABRACADABRA – SECRETELE MAGIEI” cucerește publicul. Peste 2.500 de vizittori în doar două săptămâni

Schimbare majoră în Educaţie: ce se întâmplă cu elevii care au media generală 10

„Acest proiect a fost o exemplificare, la scară mică, a efortului de care e nevoie la nivelul întregii societăți pentru recuperarea unei resurse de muncă, de dezvoltare și de stabilitate de care astăzi, în mod nepermis, nu ținem cont”, mai spune Daniela Vișoianu.

Proiectul a adus resursele financiare necesare, prin alocații lunare ca beneficiarii să treacă mai ușor peste barierele materiale, chiar sociale, mai ales în cazul femeilor de etnie romă.

De asemenea, a mobilizat întregul mecanism de resurse educaționale, de la profesori/învățători la mediatori școlari, de la directori și inspectori școlari la specialiști din cadrul organizațiilor neguvernamentale.

Fiecare resursă a avut rolul său, primordial fiind, desigur, cel al educatorului, cel care îi ajută pe învățăcei, cu mic, cu mare, să se (re)descopere.

„Sunt studii care spun că influența profesorului asupra copiilor care provin din medii avantajate (familii cu status material și social ridicat) este undeva la 10% pe parcursul a trei ani de teste standardizate. Dar această influență crește la 40%-50%, când ne uităm la copiii din mediile defavorizate”, a arătat Șerban Iosifescu, președintele Asociației de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).

„În mod normal, munca noastră se face cu pasiune și încredere. De data aceasta a trebuit să le folosim în doze și mai mari, pentru că nu-i ușor să lucrezi cu un adult care poate nu a avut niciodată deprinderea să țină un creion în mână. Dar cred că proiectul acesta ne-a arătat, tuturor celor implicați, că școala trebuie regândită de la prima șansă, pentru a nu mai fi nevoie de a doua șansă. Trebuie să ieșim fiecare – cu mic, cu mare, cum s-ar spune – din zona de confort, nepăsarea trebuie să se evapore”, spune Alina Trupoiu, profesoară de chimie-fizică, directoarea școlii „Constantin Stere” din Bucov, Prahova.

Asemeni celorlalți profesori, dna Trupoiu scoate în evidență efectul major pe care îl au proiectele de tipul „A doua șansă”: duc la îmbunătățirea evidentă a prezenței la școală a copiilor beneficiarilor, pentru că părinții devin mai conștienți de ceea ce au pierdut și se mobilizează pentru a-și ține copiii la școală.

Nevoia de schimbare în abordarea ideii de școală a reieșit și din prezentările unor proiecte care au ca țintă prevenirea abandonului/părăsirii timpurii a școlii, derulate de organizații neguvernamentale ca United Way, World Vision, Salvați Copiii sau IDEE -Institutul pentru Dezvoltarea Evaluarii in Educatie. Mai multe puteți afla aici.

„Totul pleacă de la abordare. Ne uităm cu invidie la rezultatele generale ale sistemelor de învățământ din alte țări – Finlanda este referința preferată. Dar uităm să amintim că acolo copilul este văzut, în primul rând, ca o responsabilitate a societății: statul este primul chemat să aibă grijă ca acel copil să fie format și dezvoltat pentru a-și găsi un loc în societate”, conchide Daniela Vișoianu.