Ai absolvit o facultate? Vezi cât de uşor îţi găseşti un loc de muncă

Absolvenţii de arhitectură sau ştiinţe economice îşi găsesc mai repede un loc de muncă decât cei de la ştiinţele naturii şi silvicultură, a căror intrare pe piaţa muncii este mai lentă, arată un studiu realizat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).
Romania TV
14 oct. 2011, 16:01
Ai absolvit o facultate? Vezi cât de uşor îţi găseşti un loc de muncă

Conform studiului realizat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), există domenii în care absolvenţii îşi găsesc un loc de muncă, în medie, după o lună şi jumătate, cum ar fi cei de la arhitectură, şi în peste două luni cei de la ştiinţele economice.

Absolvenţii de la ştiinţe sociale şi politice, ştiinte inginereşti, ştiinte umaniste, educaţie fizică şi sport au nevoie în medie de trei luni şi jumătate până îşi găsesc un loc de muncă, iar cei de la sănătate, patru luni.

Tinerii care au absolvit domeniul arte îşi caută, în medie, aproximativ patru luni un loc de muncă, iar cei de la medicină veterinară şi drept, puţin peste patru luni.

Absolvenţii de la ştiinţe exacte caută un loc de muncă peste cinci luni, cei de la ştiinte agricole şi silvice peste şase luni, iar cei de la ştiinţe ale naturii aproape şapte luni, potrivit studiului.

Competenţele transversale de tipul cunoaşterea unei limbi străine şi abilităţile de lucru cu calculatorul au importanţă aproximativ egală cu modul de prezentare la interviu şi cu tipul de personalitate, conform datelor prezentate. Totuşi, competenţele transversale sunt mult mai importante decât cele specifice în găsirea primului job, cu excepţia domeniului medicină umană, spun autorii studiului.

Atât pentru absolvenţi, cât şi pentru recrutori, competenţele specifice dobândite în cadrul programelor de studii sunt importante, însă ocupă un loc secundar faţă de cele transversale. Inclusiv în timpul discuţiilor de grup cu recrutorii, aceştia par să plaseze competenţele transversale şi tipul de personalitate în plan superior faţă de abilităţile stricte dobândite în cursul programelor de studii.

Aproximativ 55% dintre absolvenţi consideră în mare sau în foarte mare măsură că au obţinut abilităţile necesare pentru îndeplinirea responsabilităţilor de la locul de muncă. De asemenea, jumătate dintre absolvenţi consideră că stagiile de practică desfăşurate în timpul facultăţii le-au fost utile în activitatea de după absolvire.

Majoritatea absolvenţilor (86%) consideră că au învăţat meserie mai degrabă la locul de muncă şi nu la facultate.

Absolvenţii din domeniul ştiinţelor economice sunt cei mai nemulţumiţi de calitatea pregătirii primite în timpul facultăţii. Totodată, absolvenţii din domeniile arte, arhitectură şi urbanism sau sănătate sunt mai mulţumiţi decât restul de modul în care facultatea urmată i-a pregătit pentru cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească la locul de muncă actual.

Autorii studiului mai arată că absolvenţii consideră că mai mult de jumătate (55%) dintre cunoştinţele şi abilităţile de care au nevoie la locul de muncă au fost deprinse chiar la locul de muncă, aproximativ o treime (32%) în facultate, iar 14% în alte împrejurări.

Atât angajatorii, cât şi absolvenţii consideră că, în momentul de faţă, sistemul de învăţământ superior reuşeşte să furnizeze cunoştinţele teoretice de care au nevoie, nu însă şi abilităţile practice.

Doar aproximativ un sfert dintre angajatori (27%) şi recrutori (23%) consideră că principala responsabilitate ar trebui să aparţină angajatorilor. Pentru 76% dintre angajatori nu contează dacă un posibil angajat are doar diplomă de licenţă sau are şi diplomă de master, 17% dintre angajatori declară că dintre doi candidaţi similari l-ar angaja pe cel cu diplomă de master, în timp ce 7% spun că l-ar angaja pe cel cu diplomă de licenţă.

Studiul a fost făcut pe 5.576 de absolvenţi recenţi şi 4.000 de angajatori, selectaţi din liste ale firmelor din România, potrivit autorilor studiului.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Icoana care îndeplinește dorințe. Biserica asaltată de credincioși
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Anunț important pentru românii care beneficiază de acest tip de pensie! Ce trebuie să facă pentru a nu rămâne fără venit
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Întârzieri la plata pensiilor! Românii așteaptă și două luni să primească banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“