La aproape un an de zile de la nefericitul eveniment au fost publicate imaginile video. Jurnaliștii de la Recorder a obținut înregistrarea din baza de date a Poliției. Videourile realizate de agenți, de pe teren, sunt păstrate pe serverele MAI tmp de șase luni de zile.
Incidentul a avut loc pe 28 septembrie 2021, într-o zonă centrală a Capitalei. Minorul fusese reținut pentru că furase dintr-un magazin. Astfel, mai multe echipaje ale Poliției s-au deplasat la fața locului, pentru a-l legitima pe puștiul care în prezent este instituționalizat într-un centru din subordinea DGASPC Sector 5.
Potrivit legii, cei trei agenți trebuiau să întocmească un proces verbal de sesizare prin care să reclame incidentul. Jurnaliștii de la Recorder susțin că polițiștii prezenți la fața locului nu au realizat procesul verbal de sesizare. În schimb, l-au umilit pe tânăr prin încătușarea și lovirea suspectului de furt.
Timp de 16 săptămâni, abuzul asupra minorului nu a fost vizat de vreo anchetă. Abia în ianuarie 2022 au existat discuții la nivelul Secției 10 despre evenimentul nefericit, în baza probelor și astfel, la Parchet a ajuns un proces-verbal de sesizare.
În prezent există un dosar penal in rem (n.r. – cu privire la faptă, nu la persoană) cu privire la abuzul din septembrie anul trecut.
Polițistul violent a fost identificat. Numele său este George Costache și ar fi fost promovat, între timp.
Poliția refuză să comenteze pe marginea incidentului rușinos, iar Protecția Copilului (DGASPC) Sector 5 susține că nu a fost informată în privința abuzului. maria Titea, directoarea instituției, a dat vina pe copil.
„Acest copil este și consumator de substanțe interzise și nu-și mai amintește ce s-a întâmplat. L-am întrebat dacă a fost abuzat și a răspuns că nu-și mai amintește, a fost de acord să dea și o declarație în care menționează acest lucru. Am primit o singură sesizare despre un presupus abuz, dar nu știu ce abuz a fost dacă el spune că n-a fost lovit de niciun polițist”, a declarat Titea, pentru Recorder.
Puștiul nu a fost audiat, susține directoarea DGASPC Sector 5.
Un caz similar a fost mediatizat în luna martie a acestui an.