„Nicio dată nu a fost stabilită pentru redeschidere, dar aceasta nu va fi în 2012”, precizează comunicatul.
Statuia Libertăţii nu a fost avariată, dar ambarcaderul care permite turiştilor să ajungă la insula pe care se află în sudul Mahattan-ului, instalaţia electrică şi numeroase clădiri ale serviciului tehnic trebuie reparate, ca şi o faleză din cărămizi şi balustradele ei, scrie agerpres.ro.
Ellis Island, multă vreme poartă de acces a imigranţilor sosiţi în SUA, a fost inundată, dar apa nu i-a afectat muzeul. În schimb, alimentarea cu curent electric şi linia telefonică au fost întrerupte de uraganul Sandy.
Aceste două atracţii sunt printre cele mai căutate de turişti şi circa patru milioane de persoane le vizitează în fiecare an, potrivit Serviciului parcurilor.
Statuia Libertăţii, donaţie a Franţei pentru SUA, a fost inaugurată în 28 octombrie 1886.
Coroana statuii fusese deschisă vizitatorilor în 28 octombrie pentru câteva ore după un an de renovări. Sandy a măturat regiunea în 29 octombrie, provocând daune importante.