ACCIDENT AVIATIC. Dr. Calu a sunat o colegă: „Ne-am prăbuşit. Sunt întins pe pământ, abia respir”

ACCIDENT AVIATIC. Medicul Valentin Calu de la Elias, rănit în accidentul aviatic de luni după-amiază, a sunat-o, imediat după prăbuşire, pe directoarea medicală a unităţii, Dana Safta, căreia i-a spus "Ne-am prăbuşit. Sunt întins pe pământ şi abia respir", iar ulterior a făcut un foc, pentru a se încălzi.
Filip Stan
20 ian. 2014, 23:07
ACCIDENT AVIATIC. Dr. Calu a sunat o colegă:

ACCIDENT AVIATIC. Dr. Dana Safta, director medical al Spitalului Elias din Bucureşti, a relatat, pentru MEDIAFAX, ce a vorbit la telefon cu colegul său Valentin Calu, aflat în avionul care plecase din Capitală, cu destinaţia Oradea.

„M-a sunat prima oară la 16.34. Mi-a spus: ‘Ne-am prăbuşit. Sunt întins pe pământ şi abia respir’. Ulterior, mi-a relatat că, după ce a constatat că se poate mişca, colegul meu a dat foc obiectelor din bagajul său – papuci, halat, after-shave -, pentru a se putea încălzi”, a povestit Dana Safta.

Directorul medical al Spitalului Elias a mai spus că a vorbit cu Valentin Calu şi după ce acesta şi ceilalţi răniţi din avion au fost găsiţi de echipele de salvare.

„Cum te simţi acum?”, a întrebat dr. Safta.

„Puţin cam tăvălit”, a răspuns Calu.

Răzvan Petrescu, copilotul avionului care ar fi aterizat forţat luni după-amiază, este în stare critică, acuzând un şoc hipovolemic ca urmare a hemoragiei masive, iar medicii Valentin Calu, Cătălin Pivniceru şi Sorin Ianceu sunt în stare medie spre gravă, cu fracturi multiple, potrivit SMURD.

Informaţiile, care constituie un prim bilanţ al stării supravieţuitorilor din accidentul aviatic de luni după-amiază, au fost comunicate MEDIAFAX de dr. Hadrian Borcea, coordonator regional SMURD.

Al patrulea medic aflat în avion, Radu Zamfir, este în stare relativ bună, având doar răni superficiale.

Doctorul Radu Zamfir are 39 de ani şi a absolvit UMF „Carol Davila” în 1998, cu media generală de promovare a anilor de studii 9,63 şi media la examenul de licenţă 10. Este medic specialist chirurgie generală din octombrie 2006 şi lucrează la Institutul Clinic Fundeni, în Laboratorul de Cercetare Chirurgie.

Valentin Calu are 42 de ani, este doctor în ştiinţe medicale şi lucrează ca medic chirurg la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Capitală, iar din 2007 este şi purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare. Anterior, el a fost coordonator al Unităţii de Primiri Urgenţe de la Elias.

Cătălin Pivniceru este medic specialist chirurgie generală la Spitalul „Sfânta Maria” din Bucureşti, iar Sorin Ianceu (37 de ani) este medic chirurg la Spitalul Municipal din Beiuş şi face parte din echipa de transplant a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Ianceu a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj şi se specializează în transplant.

În urma accidentului produs luni după-amiază, la graniţa judeţelelor Cluj şi Alba, au încetat din viaţă pilotul Adrian Iovan şi o studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti.

Adrian Iovan conducea avion de mici dimensiuni de tip BN2, care a plecat, luni după-amiază, de la Bucureşti spre Oradea, şi ar fi fost nevoit să aterizeze forţat într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. Unul dintre medicii din aeronavă a reuşi să sune la 112, la ora 16.16, anunţând incidentul.

La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, studenta şi doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.

Echipa medicală din avion urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral, a declarat, pentru MEDIAFAX, dr. Victor Zota, coordonator de transplant.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de un pădurar, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţi Apuseni şi localnici. În zona unde a aterizat forţat avionul a fost trimis şi un elicopter de la SMURD Mureş, însă acesta a fost nevoit să se retragă, din cauza ceţii.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta, de asemenea, în stare gravă. Aceasta din urmă nu a putut fi salvată, în ciuda manevrelor de resuscitare făcute de echipajul de prim ajutor.

Ministerul Transporturilor (MT) a precizat că avionul, proprietate a Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, a decolat la ora 13.35 de pe Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu din Bucureşti, cu destinaţia Aeroportul Internaţional Oradea, unde ar fi trebuit să aterizeze la 16.35.

Potrivit MT, în jurul orei 16.00, autorităţile au fost informate că echipajul a aterizat forţat în apropierea localităţii Beliş, judeţul Cluj.

„La manşa avionului se afla pilotul Adrian Iovan, cu experienţă de peste 16.000 de ore de zbor, având licenţele în termen de valabilitate, atât el cât şi copilotul Răzvan Petrescu. Datele tehnice ale aeronavei confirmă faptul că deţinea certificat de navigabilitate în termen de valabilitate”, a mai precizat MT.

Ministerul Sănătăţii asigură familiile personalului medical şi aviatic rănit în accidentul de lângă Cluj că a luat toate măsurile pentru asigurarea condiţiilor necesare în vederea unui tratament adecvat.

În acest sens, s-a dispus Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj măsurile necesare pentru a acorda în cele mai bune condiţii serviciile medicale necesare.

Preşedintele ANT, profesor dr Radu Deac, a ţinut şi ţine legătura în permanenţă cu echipele de intervenţie de la faţa locului.

O echipă de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică (INC) a plecat, luni seară, spre locul accidentului aviatic, pentru a acorda sprijin la cercetările făcute în acest caz.

Ofiţerii specialişti vor efectua cercetarea la faţa locului, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a precizat Poliţia Română.

Parchetul Curţii de Apel Alba a deschis dosar în cazul incidentului aviatic, urmând să se stabilească dacă procurorilor din Alba sau celor din Cluj le revine competenţa de anchetare.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Regulă pentru șoferii care nu au schimbat anvelopele de iarnă. Devine obligatoriu începând cu 15 aprilie
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, manipulat și păcălit? Victor Ponta rupe tăcerea: Cine l-a chemat știa...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda