Accident cu 8 victime la Galaţi după ce o şoferiţă a intrat pe contrasens, cod roşu de intervenţie

În cauză polițiștii vor întocmi un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, potrivit Poliției Galați.
Filip Stan
22 aug. 2023, 19:29
Accident cu 8 victime la Galaţi după ce o şoferiţă a intrat pe contrasens, cod roşu de intervenţie

Accident cu 8 victime, la Galati! O șoferiță din Vrancea, care avea în mașină patru copii cu vârste cuprinse între 1 și 13 ani, a pătruns pe contrasens într-un moment de neatenție, și a lovit în plin o altă mașină, în care se aflau trei persoane.

„La data de 22 august 2023, în jurul orei 16:30, Poliția Galați a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că pe DJ 251, în interiorul localității Cuza Vodă, a avut loc un accident rutier, soldat cu mai multe victime.

Roberta și Sebastian, tinerii uciși de Vlad Pascu în accidentul din 2 Mai, înmormântați în aceeași zi

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați s-a stabilit faptul că o femeie, cu vârsta de 34 de ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul mai sus menționat, având direcția de deplasare către localitatea Slobozia Conachi, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, din motive ce urmează a fi stabilite ulterior, și ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, care era condus regulamentar de un bărbat, de 46 de ani, din localitatea Costache Negri, având direcția către comuna Pechea.

În urma impactului a rezultat avarierea celor două autoturisme și rănirea în total a 8 persoane, după cum urmează: conducătoarea auto și 4 copii cu vârstele cuprinse între 1 an și 13 ani, toți 4 pasageri în primul autoturism, precum și celălalt conducător auto și alte două persoane adulte, pasageri în cel de-al doilea autoturism.

Tragedie imensă în fotbalul românesc: Un fotbalist în vârstă de 19 ani a murit într-un accident rutier. Maşina s-a făcut scrum după impactul cu un stâlp

Toți cei răniți  în accident au fost preluați și transportați la spital de către echipajele de la ambulanță, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.

Cele două persoane care se aflau la volan dețin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în ambele cazuri.

În cauză polițiștii vor întocmi un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, potrivit Poliției Galați.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Ce să pui în pasca cu brânză dulce ca să fie vedetă pe masa de Paște. Costă în jur de 6 lei și dă o savoare unică
Capital.ro
Cea mai mare actriță s-a stins. A lăsat în urmă o moștenire artistică greu de egalat. Va rămâne în inimile tuturor
Playtech.ro
Vina iarna iar? Zonele în care va fi frig de Paşte. Temperaturile nu vor trece de 6 grade Celsius
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea DECES la Spitalul Sf. Spiridon din Iași! S-a aflat despre încă un MEDIC MORT
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Reevaluarea șoferilor. Noua procedură a fost publicată
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Abia acum a ieșit la iveală al patrulea deces de la spitalul Sf. Spiridon din Iași. Este vorba de o doctoriță de 56 de ani
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Data la care intră alocațiile pe cardurile elevilor în luna mai 2024
MediaFlux
Avertizare ANM: azi ploi, mâine vânt, iar de Înviere se schimbă tot. Prognoza meteo pe zile până la Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți