Accident cu cinci victime în Argeș. O persoană, extrasă semiconştientă din maşină

Trei persoane au rămas încarcerate, luni, după ce o maşină a intrat într-un cap de pod, la Lunca Corbului, judeţul Argeş. Una dintre victime a fost extrasă din maşină semiconştientă.
Mircea Filipescu
14 aug. 2023, 10:15
Accident cu cinci victime în Argeș. O persoană, extrasă semiconştientă din maşină

Cinci bărbați au fost răniți, luni, după ce autoturismul în care se aflau a lovit un cap de pod în localitatea argeşeană Lăngeşti. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, la faţa locului au intervenit pompierii cu o autospecială pentru stingerea incendiilor şi o autospecială de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Citește și: România, nr. 1 în UE la accidente grave. Este cod roşu financiar, costul unui rănit uşor depăşeşte 10.000 de euro

„Echipajele de intervenţie au identificat cinci victime (…), dintre care trei erau încarcerate în autoturism şi a fost nevoie ca pompierii să le extragă pentru a le preda echipajelor medicale. Toate cele cinci victime sunt de sex masculin”, au informat reprezentanţii ISU Argeş.

Citește și: Schimbare majoră a Codului Rutier. Şoferii, testaţi pentru substanţe interzise la volan îşi pot recupera permisul

Conform aceleiaşi surse, una dintre persoanele încarcerate a fost extrasă semiconştientă.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili în ce circumstanțe s-a produs accidentul rutier. Traficul rutier a fost oprit pentru a permite intervenția echipajelor.

Accidentul din Lăngești vine la câteva ore după un alt accident mortal soldat cu 3 victime, în localitatea Vânători. Din primele date, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un stâlp. La fața locului au intervenit echipaje multiple, de poliție, ambulanță, ISU, inclusiv echipajul de descarcerare.

Una dintre victime a fost declarată decedată la fața locului, celelalte două victime au fost transportate la spital, însă eforturile personalului medical au fost în zadar, unul dintre bărbați fiind declarat decedat. Al treilea bărbat este rănit grav. Cei trei tineri aflați în autoturism au vârste cuprinse între 16 și 27 ani.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Românii care trebuie să plătească suprataxă. Se achită obligatoriu. Nimeni nu este iertat
Playtech.ro
Ce salariu are un farmacist în România? Cine ia peste 10.000 de lei pe lună
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român este primul client din lume care a cumpărat un model Lamborghini de lux. Cât costă bolidul
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Noi prețuri pentru locurile de parcare, începând de astăzi. Lovitură cruntă pentru șoferi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță. A cucerit toată lumea încă din copilărie. A plecat la îngeri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Imagini din apartamentul în care a trăit Papa Francisc. Camera și patul său VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat