Centrul Infotrafic anunţă că, luni, s-a produs un accident rutier pe DN 5, la kilometrul 18+800 de metri, în localitatea 1 Decembrie, judeţul Ilfov.
”S-a produs o coliziune frontală între 2 autoturisme, pe fondul unei pătrunderi pe contrasens. Evenimentul s-a soldat cu 5 victime, care se află în investigaţii medicale la faţa locului”, a transmis Infotrafic.
Sursa citată a precizat că traficul este restricţionat pe sensul de mers 1 Decembrie – Bucureşti, desfăşurându-se pe un singur fir, alternativ, prin dirijare.