La prima vedere pare un scandal minor între doi bărbaţi. Dar lucrurile încep să se complice. Cei care se ceartă sunt chiar tată şi fiu. S-au urmărit cu maşinile pe şosele capitalei şi chiar s-au ciocnit.
Scandalul ia o întorsătură amoroasă. Totul a pornit când bărbatul a fost prins de soţie cu amanta într-o dubă. Nevasta s-a postat în faţa maşinii şi l-a luat la întrebări. Bărbatul nu a vrut să stea la discuţii şi a demarat, dând peste femeie. Pe urmele lui a plecat chiar fiul său, taximetrist.
Privitorii s-au adunat ca la uşa cortului, aşa că în scurt timp au apărut şi jandarmii.