Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Şoferul în vârstă de 25 de ani din Piatra Neamţ va primi o sancţiune contravenţională şi măsura complemenara de suspendare a dreptului de a conduce pentru 60 de zile.
Citeşte şi:
La fața locului s-au deplasat echipajele Detașamentului Carei cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD cu echipaj de prim ajutor, un autoturism cu un ofițer. Victimele au reuşit să se autoevacueze până la sosirea pompierilor, una dintre acestea fiind rănită. Planul roșu a fost dezactivat la ora 15:46.
„Se intervine pentru acordarea îngrijirilor medicale în cazul unui accident rutier petrecut în satul Dindeştiu Mic între un autoturism şi un microbuz. La faţa locului se deplasează echipajele Detaşamentului Carei cu o autospeciala de descarcerare, o ambulanţă SMURD cu echipaj de prim ajutor, un autoturism cu un ofiţer. Se activează Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis ISU Satu Mare.
„În urma accidentului au rezultat 7 victime. Se activează Planul Roşu de Intervenţie. Victimele sunt conştiente, cooperante. Până la sosirea pompierilor toate victimele au reuşit să se autoevacueze”, a informat ISU Satu Mare.