Accidentul s-a produs la circa cinci kilometri de oraşul Francisco Sarabia, în statul Chiapas (care se învecinează cu Guatemala – n. red.), a precizat parchetul local într-un comunicat, fără a furniza informaţii suplimentare.
Drumul pe care a avut loc accidentul nu este folosit în mod obişnuit de migranţi, care în majoritate intră ilegal în Mexic traversând fluviul Suchiate, care delimitează o parte a frontierei cu Guatemala.
Conform unor surse din cadrul parchetului, victimele au intrat pe teritoriul mexican prin regiunea La Mesilla şi au fost apoi transferate în regiunea Los Altos din Chiapas. De acolo, aceşti migranţi şi-au continuat drumul spre centrul statului, pentru a urma o rută mai rapidă către statul vecin Veracruz, în est, potrivit Agerpres.
În fiecare an, sute de cetăţeni din America Centrală îşi părăsesc ţările – în special Honduras, El Salvador şi Guatemala – fugind de violenţe şi de sărăcie cu speranţa de a ajunge în SUA, în căutarea unei vieţi mai bune, menţionează AFP. Mulţi dintre ei călătoresc în caravane, ca măsură de securitate pe acest drum lung şi periculos, în timp ce alţii apelează la traficanţi de persoane care îi transportă în general înghesuiţi în camioane, în condiţii insalubre.