Accidentul s-a produs miercuri seară pe drumul ce leagă Timișoara de Lugoj, în zona localității Iosifalău. Un șofer, în vârstă de 43 de ani, se îndrepta dinspre Timișoara spre Lugoj, iar la un moment dat a lovit o femeie care a vrut să traverseze drumul național prin loc nepermis.
În urma impactului, victima a fost proiectată pe sensul opus de mers unde a fost lovită de un alte autoturisme. Din nefericire, femeia, care avea numai 52 de ani, și-a pierdut viața pe loc.
Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă.