Accident cumplit provocat de un şofer fără permis. O femeie a murit, iar alte două adolescente au fost rănite

Un accident cumplit a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, în judeţul Dolj. Un şofer fără permis a lovit în plin cu maşina trei persoane care mergeau pe marginea drumului. Una dintre victime a murit, iar celelalte două au fost rănite. 
Filip Stan
24 iul. 2020, 11:08
Accident cumplit provocat de un şofer fără permis. O femeie a murit, iar alte două adolescente au fost rănite

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, în noaptea de 23 iulie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în localitatea Cernăteşti, a avut loc un accident rutier cu victime.

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, din Cernăteşti, care conducea un autoturism pe DC 120, a pierdut controlulul volanului şi a lovit cu partea laterală a autoturismului o femeie de 39 de ani, din Cernăteşti şi două minore de 12 şi 15 ani, din Cernăteşti, respectiv Motru, care se aflau pe marginea drumului public”, se arată în comunicat.

Sursa citată a menţionat că cele trei victime au fost transportate la spital conştiente, însă ulterior, în cursul zilei de vineri, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la decesul femeii de 39 de ani.
Oamenii legii au stabilit că tânărul de 20 de ani nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără a deţine permis.

Citeşte şi Accident cu cinci maşini pe Autostrada Soarelui. Patru persoane au fost rănite UPDATE

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Val de scumpiri în România. Prețurile cresc înfiorător la orice
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Horoscop chinezesc săptămâna 28 aprilie – 4 mai 2025: Semnul zodiacal care pleacă în vacanță fără să țină cont de bugetul alocat
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Minivacanța de 1 Mai: Amenzi uriașe pentru grătare, muzică și campare ilegală
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre