ACCIDENT din cauza vremii. O dubă în care se aflau un deţinut şi doi poliţişti s-a răsturnat

Accident cu duba poliţiei, pe drumul dintre Ploieşti şi Buzău. Maşina s-a răsturnat în timp ce se întorcea de la judecată cu un arestat. Atât arestatul, cât şi gardienii au fost răniţi.
Filip Stan
04 ian. 2016, 12:16
ACCIDENT din cauza vremii. O dubă în care se aflau un deţinut şi doi poliţişti s-a răsturnat

Doi poliţişti şi un deţinut au fost răniţi, luni, după ce o autospecială aparţinând Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău s-a răsturnat pe DN 1 B, în afara localităţii Merei.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Buzău, accidentul s-a produs în jurul orei 11.30, pe DN 1 B, Buzău – Ploieşti, în afara localităţii Merei, din primele date reieşind că autospeciala MAI se afla în misiune, potrivit presei locale.

Autospeciala circula din direcţia Ploieşti şi se îndrepta către Buzău, iar la un moment dat maşina în care se aflau doi poliţişti şi un deţinut a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a răsturnat în afara şoselei.

În urma accidentului, cei doi poliţişti, angajaţi ai IPJ Buzău, şi un deţinut au fost răniţi, fiind transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean Buzău.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Doiniţa Mihalache, cei trei ar fi în afara oricărui pericol, în prezent fiind făcute cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

„Astăzi, în jurul orei 11.30, pe DN 1B – E577, o autospecială MAI, în timp ce se afla în misiune şi se deplasa din direcţia Ploieşti către Buzău, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. În prezent, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Precizăm că toate persoanele aflate în autospecială sunt în afara oricărui pericol„, a declarat Mihalache.

Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău, Adriana Bratosin, cele trei persoane rănite în accidentul de pe DN 1B au fost aduse la Unitatea de Primiri Urgenţe, fiind conştiente. În prezent, se fac investigaţii în ceea ce priveşte starea lor de sănătate, unul dintre cei trei răniţi urmând să facă o radiografie.

Potrivit unor surse, deţinutul ar fi fost dus la Curtea de Apel Ploieşti, iar în momentul accidentului urma să fie adus la Buzău pentru a fi reintrodus în arest.

 

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea 3 luni de neuitat. Începe o perioadă în care visele devin realitate
Capital.ro
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Viața la bloc se complică. Acces la containerele cu gunoi, doar cu telefonul mobil
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
kanald.ro
Tragedie la ISU Prahova! Un pompier și-a pierdut viața după o explozie în timpul unei intervenții
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru proprietarii de case și apartamente. Se trimit notificări. Aveți la dispoziție 10 zile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025. Când dăm ceasurile înainte cu o oră. Vom dormi cu o oră mai puțin
MediaFlux
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Uleiul de ricin, soluția miraculoasă pentru a avea abdomenul plat !?