Accident grav în Arad, provocat de un şofer beat

Un autoturism s-a răsturnat într-un șanț de pe drumul național 69, între Vinga și Șagu, după ce șoferul, care era beat, a pierdut controlul. Un bărbat care se afla pe scaunul din dreapta față se zbate acum între viață și moarte.
Filip Stan
09 feb. 2017, 21:23
Accident grav în Arad, provocat de un şofer beat

În autoturism se aflau trei bărbați, toți muncitori pe un șantier din Arad. Unul a scăpat, ca prin minune, fără vreo rană, iar pasagerul de pe scaunul din dreapta se află în stare foarte gravă, scrie aradon.ro.

Şoferul avea o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testarea a fost efectuată cu aparatul alcooltest de polițiștii rutieri care s-au deplasat la locul accidentului. Şoferul băut urmează să fie reținut de polițiști pentru următoarele 24 de ore.

„Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că în jurul orelor 17:30, pe DN 69, sensul de mers Arad-Timișoara, un bărbat de 42 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în șanțul aflat în dreapta părții carosabile. În urma impactului a fost accidentat grav un bărbat de 46 de ani, pasager pe scaunul din dreapta față a autoturismului. În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat inspectorul principal de poliție Lorena Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

Citeşte şi Carambol cu trei maşini pe DN1, la Pucheni: 12 persoane asistate medical, printre care doi minori

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Țara din Europa unde a crescut consumul unei legume cultivate masiv de români. Cum explică specialiștii din retail fenomenul
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
Playtech.ro
Ţara care nu mai accepta românii! Motivul, unul controversat. Este un stat european, mulţi trăiesc deja acolo
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Gogoși de post, fără frământare. Vor ieși pufoase și aromate
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bani în România după deces. Casa de Pensii e obligată prin lege să plătească. Se achită chiar și 16 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
François Bayrou acuză brutalitatea lui Donald Trump față de Volodimir Zelenski în Adunarea Națională franceză
MediaFlux
Pregătirile pentru întâlnirea Trump-Putin s-au accelerat în mod neașteptat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă