Accident urmat de incendiu în Merişani, pe DN 7, între municipiile Piteşti şi Curtea de Argeş, anunţă INFOTRAFIC. În urma coliziunii dintre cele două autovehicule, unul dintre acestea a luat foc, iar flăcările s-au extins rapid şi la celălalt.
„Am fost solicitaţi să intervenim la un accident rutier urmat de incendiu, la Merişani, după calea ferată. Evenimentul s-a soldat cu victime, care au fost transportate la spital. Au ars ambele maşini. Am intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj SMURD de prim ajutor, iar colegii noştri de la SAJ, cu o ambulanţă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Mădălina Epure purtător de cuvânt al ISU Argeş.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.