ACCIDENT GRAV ÎN BELGIA. Trei români au murit şi trei sunt răniţi după ce microbuzul lor a luat foc

Trei cetățeni români şi-au pierdut viaţa luni dimineață în Belgia într-un accident produs pe autostrada E40, spre Loppem, informează lesoir.be. Alte trei persoane au fost rănite, potrivit Centrului flamand de trafic. 
Alina Costache
21 ian. 2013, 18:22
ACCIDENT GRAV ÎN BELGIA. Trei români au murit şi trei sunt răniţi după ce microbuzul lor a luat foc

Cei trei bărbaţi nu au avut nicio șansă după ce microbuzul lor a luat foc. O altă victimă se află în spital cu arsuri grave, iar alți doi pasageri au fost răniți ușor, informează LeSoir.

Cei trei români care au decedat călătoreau în spaţiul destinat încărcăturii, iar alţi trei se aflau pe bancheta din faţă.

Chiar la ieşirea de pe E40 spre Loppem, microbuzul în care se aflau cei şase români a derapat şi a căzut de pe pod, iar apoi a luat imediat foc. Anchetatorii nu au exclus posibilitatea să fi avut loc o tamponare între microbuz şi o altă maşină.

În spaţiul destinat mărfurilor în microbuz a fost găsită o mare cantitate de cupru topit, iar anchetatorii vor stabili dacă acesta era furat, scrie De Standaard.

Cele două persoane care au suferit răni mai uşoare vor fi audiate pentru a se stabili circumstanţele exacte ale producerii accidentului.

DailyBusiness
Vortex polar în România! ANM anunță prognoza meteo până pe 9 decembrie 2024
Spynews
El este polițistul care a murit în Timiș. Flavius avea 21 de ani și a fost găsit fără suflare de un coleg
Bzi.ro
Fosta vedetă din România a ajuns fără dinți în gură! Cerșește în Anglia și își reneagă familia!
Fanatik.ro
Orașul din Europa în care trăiesc cei mai mulți români, după București și Chișinău. Comunitatea lor este de peste jumătate de milion de oameni, mulți și-au deschis afaceri aici, unii trimit și bani înapoi în țară
Capital.ro
Obligatoriu dacă schimbi buletinul! O nouă cerință intră în vigoare din 2025
Playtech.ro
Fiica lui Adi Minune, gravidă la două luni de la divorț? Karmen, mesaj direct: „Lăsați-mă să fac ce vreau”
DailyBusiness
Se dau 44.000 de euro GRATIS. Ce dosar trebuie să depui
Adevarul
Semnul demenței care se vede când urci scările. Tendința care ar trebui să dea de gândit
wowbiz.ro
Ce a trăit Raluca Pastramă alături de Ibrahim Ibru! Motivul pentru care s-a căsătorit cu el, deși a știut de la început că face o greșeală: „M-am simțit dorită. Cu Pepe nu am simțit niciodată dragoste extraordinară”
Spynews
Mihaela Borcea, primele declarații despre cererea în căsătorie! Când are loc nunta și cum arată inelul pe care l-a primit de la Sorin
Spynews
Temperaturile extreme au făcut primele victime în România. Doi bărbați au murit de frig în Harghita
Evz.ro
Atacurile cibernetice sunt mai frecvente ca niciodată. Escrocii folosesc ingineria socială
Ego.ro
După ce ar fi gafat cu Marica, Ioana Tamaș și-a expus trupul perfect! Imaginile cu ea arată de ce nu i-aputut rezista fostul tricolor
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
kanald.ro
Un polițist din Timiș, în vârstă de doar 21 de ani, a decedat la serviciu. Tânărul a fost găsit inconștient în toaleta secției
Cancan.ro
Vedeta care a sărăcit după un mare scandal! Acum locuiește la o fermă unde crește capre și cultivă legume
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Statul returnează banii. Decizie obligatorie în România. Cine primește banii înapoi de la Guvern
StirileBZI
De ce se aprinde becul roșu de la congelator: Care sunt cele mai frecvente cauze și ce poți face
Prosport.ro
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
stirilekanald.ro
VIDEO El este polițistul care a murit chiar în secție! Flavius avea doar 21 de ani. Care este cauza decesului: „Un om tânăr, muncitor, mereu dornic să înfrunte provocările”
substantial.ro
Noul mecanism de raportare în România vizează conținutul ilegitim de pe rețelele sociale
MediaFlux
Incineratorul Repsan Energy Oarja, închis de autorități după o descindere de proporții! Bomba ecologică a fost oprită și destructurată
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Time Out a numit cele mai neglijate destinații turistice din Europa de vizitat în 2025. Un oraș din România este pe locul 9