Potrivit medicului șef al Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgențe Mavromati, Petrică Rădăuceanu, ambasadorul ar fi suferit un traumatism toracic și este supus unor investigații.
Diplomatul român se întorcea, împreună cu soția sa, de la Mănăstirea Zosin și se îndrepta spre domiciliul său din Piatra Neamț, însă mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier la intersecția dintre drumul județean Botoșani — Vorona și drumul județean Botoșani — Curtești—Cristești.
Șoferul autoturismului în care se afla Valeriu Arteni, un preot din Piatra Neamț, nu a acordat prioritate unui alt autoturism care circula pe drumul principal, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, atât diplomatul, cât și soția sa au fost răniți și transportați la Spitalul Județean de Urgență Mavromati.
De asemenea, o familie cu doi copii din celălalt autoturism a avut nevoie de îngrijiri medicale la spital.
Citeşte şi Tragedie pe o autostradă din Germania. O româncă a murit într-un accident cumplit