Accident grav în Buzău. O persoană şi-a pierdut viaţa

O persoană a decedat, iar o alta a fost grav rănită luni după-amiază în urma unei coliziuni dintre un autocar care transporta 25 de călători şi un automobil, pe DN 2, pe raza localităţii buzoiene Oreavu.
Filip Stan
21 oct. 2013, 14:12
Accident grav în Buzău. O persoană şi-a pierdut viaţa

Poliţiştii au stabilit că şoferul unui autoturism Logan, în vârstă de 61 de ani, a pierdut controlul volanului şi a intrat frontal într-un autocar care circula de la Botoşani către Bucureşti.

„Se pare că şoferul autoturismului, care a murit pe loc, a efectuat o depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune cu autocarul. (…)Din primele informaţii, şoferul automobilului a decedat, iar şoferul autocarului a fost rănit şi va fi transportat la Spitalul judeţean de Urgenţe Buzău, a mai declarat pentru Agerpres agentul principal Anca Bratosin de la Biroul de presă al IPJ Buzău.’, a declarat, pentru Agerpres, Anca Bratosin, purtător de cuvânt IPJ Buzău

Pentru scoaterea şoferului decedat dintre fiarele contorsionate ale maşinii a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare.

Autocarul făcea curse regulate între Botoşani şi Bucureşti şi transporta 25 de persoane la momentul producerii accidentului. Niciun pasager nu a fost rănit, aceştia urmând să fie preluaţi de un alt mijloc de transport şi duşi către destinaţie.

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Soluția banală care te scapă de melcii din grădină. Se prepară cu un ingredient simplu și ține dăunătorii departe de casă
Capital.ro
Proprietarii de terenuri din România au interzis. Amenzi între 7.500 și 15.000 de lei
Playtech.ro
ȘOC! Vedeta din România care DIVORȚEAZĂ pentru a 7-a oară!
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
3 zile cu descărcări electrice anunțate de Accuweather. Urmează temperaturi de 17-18 grade în timpul nopții
Spynews
3 zodii pentru care fericirea bate la ușă mai târziu. O să ajungă cu persoana iubită la altar după 35 de ani
Evz.ro
Adriana Bahmuțeanu, încă un divorț. S-a despărțit de George Restivan
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Divorț-șoc! Adriana Bahmuțeanu s-a despărțit de George Restivan după 1 an și 3 luni de căsnicie 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Mai mulți români din Marea Britanie s-au luptat cu polițiștii englezi, ba chiar le-au răsturnat mașina: „Să vină mascații de la București, că și pe ăia îi dărâmăm”
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care fac ITP. Legea se aplică în toată România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
MedLife lansează primul centru mobil de testare pentru boli cu transmitere sexuală din Europa Centrală și de Sud-Est
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'