Accidentul s-a petrecut pe bulevardul I.C. Brătianu. În maşină se aflau cinci tinere. Din primele cercetări, şoferiţa, în vârstă de 19 ani, conducea cu viteză şi a pierdut controlul volanului. Autoturismul a ajuns pe contrasens, unde a lovit o maşină de gunoi. Martorii spun însă că una din roţi a explodat, iar tânăra s-a speriat şi a tras de volan.
„A făcut explozie la roata din stânga şi a intrat pe contrasens sub maşina de gunoi. S-a auzit bubuitură foarte puternică din moment ce maşina de gunoi a ricoşat trei metri în spate”, a spus un tânăr.
„A explodat un pneu. S-a speriat, a tras de volan în stânga şi s-au tamponat destul de urât”, a spus un bărbat.
Fetele au suferit răni grave şi au fost transportate de urgenţă la Spitalul Floreasca, iar una dintre ele a fost şi intubată. Cele două persoane care se aflau în maşina salubrităţii s-au ales cu câteva zgârieturi uşoare.
Traficul a fost blocat timp de câteva ore.