Accidentul s-a produs joi la prânz în municipiul Constanţa şi, potrivit primelor informaţii, ambulanţa a lovit taximetrul care nu a acordat prioritate şi a întors într-o intersecţie.
Ambulanţa se afla în misiune, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, transportând un pacient cu insuficienţă respiratorie la spital.
În urma impactului foarte puternic, pasagera aflată în taximetru a fost rănită foarte grav, suferind un traumatism cranian sever. Ea a fost intubată şi transportată la spital în stare de comă.
De asemenea, şi şoferul taximetrului a suferit un traumatism cranian, în timp ce medicul de pe ambulanţă are fracturi costale, iar asistenta are un antebraţ fracturat.
La locul accidentului au interveni şi pompierii militari, cu un echipaj de descarcerare, dar şi cu un echipaj SMURD, în sprijinul răniţilor.