Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, comisar Cristina Tatulici, un bătrân de 83 ani, din comuna Oancea, în timp ce se deplasa cu o căruţă în rampă, pe DJ 242 E, pe raza aceleiaşi localităţi, a pierdut controlul acesteia din cauza unei sperieturi a calului şi s-a răsturnat în şanţul de colectare a apei, de pe marginea drumului, scrie Agerpres.
În urma impactului, o bătrână de 77 ani, care se afla în căruţă, a decedat, iar bătrânul a fost transportat, în stare gravă, la Spitalul Judeţean Galaţi pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Poliţiştii rutieri au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Citeşte şi Trei copii, grav răniţi într-un accident de căruţă produs în judeţul Suceava VIDEO