Accident grav în Hunedoara: Trei persoane rănite, după ce o maşină s-a răsturnat pe DN68

Trei persoane au fost rănite duminică în afara localității Zeicani, pe DN 68 Caransebeș - Hațeg, după ce mașina în care se aflau a derapat pe carosabilul acoperit cu zăpadă, a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Filip Stan
19 feb. 2017, 15:11
Accident grav în Hunedoara: Trei persoane rănite, după ce o maşină s-a răsturnat pe DN68

Un bărbat de 42 de ani, din județul Timiș, nu a adaptat viteza de deplasare la carosabilul acoperit cu zăpadă, motiv pentru care a pierdut controlul volanului și a derapat.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și a două pasagere din autoturism, în vârstă de 42 și, respectiv, 73 de ani, ambele din județul Timiș. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Potrivit Agerpres, pe toate drumurile din județul Hunedoara s-a circulat duminică în condiții de iarnă, din cauza precipitațiilor sub formă de ninsoare care au căzut pe parcursul zilei. Probleme au fost semnalate în prima parte a zilei pe drumul care urcă în stațiunea Geoagiu și pe cel care duce la Mănăstirea Prislop, șoferii fiind nemulțumiți de starea carosabilului. Traficul a revenit la normal după intervenția autorităților locale pe drumurile afectate de ninsoare.

Județul s-a aflat duminică sub avertizare cod galben de ninsoare în intervalul orar 9,00 — 15,00.

Vezi si: Accident teribil de autocar. Au murit cel puţin 19 oameni VIDEO

Spynews
Anca Țurcașiu, ipostaze romantice în brațele iubitului! Actrița se declară fericită și iubită: "Am lângă mine un om drag..." / FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin, apariție spectaculoasă în costum de baie! Are o siluetă impecabilă, la 49 de ani
Fanatik.ro
Singurele 3 zodii care sunt protejate de astre în lunile septembrie și octombrie. Răsturnări spectaculoase de situații pentru Berbeci
Capital.ro
Vor fi scutiți de la plata ratelor. Se aplică de la 1 septembrie
Playtech.ro
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu Alain Delon în viață. Te fac să PLÂNGI, cutremurător
DailyBusiness
SE DAU BANI DE LA STAT! Cine primește 3.000 de lei
Adevarul
Vladimir Putin nu poate răspunde rapid la invazia Ucrainei. De câți soldați are nevoie pentru a-i scoate pe ucraineni din Kursk?
Spynews
Unde e înmormântat tatăl lui Silviu Prigoană! Bărbatul își doarme somnul de veci lângă fiul afaceristului și al Adrianei Bahmuțeanu, decedat în urmă cu 15 ani
Spynews
Un iaht de lux s-a scufundat din cauza unei furtuni puternice, în Mediterană. O persoană a murit și alte șase sunt date dispărute
Evz.ro
Un mare pont pentru acești șoferi. Trucul de care puțini au aflat
Ego.ro
Anunțul a foct făcut ACUM de Antenă! Ce se întâmplă cu Mirela Vaida
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
wowbiz.ro
Cătălin a căzut 300 de metri în gol pe Munții Bucegi! Cum s-a întâmplat tragedia?!
Cancan.ro
BREAKING | Ciclista de la Jocurile Olimpice a fost găsită moartă în casă
Playsport.ro
Cum a fost surprins Rică Răducanu la terasa pe care o are la Neptun. Celui care l-a filmat nu i-a venit să creadă
kanald.ro
Întârzieri masive la CFR! Calvarul la care au fost supuși călătorii care au revenit din vacanța de pe litoralul românesc
Capital.ro
Se schimbă banii. România e obligată să treacă la Euro: Strângeți cureaua!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Românca și-a părăsit soțul în America și se iubește cu un milionar celebru!
stirilekanald.ro
Urlete de durere la înmormântarea Robertei, polițista moartă la 21 de ani! Detalii șocante
substantial.ro
Președintele Macron a acceptat demisia guvernului condus de Gabriel Attal
MediaFlux
Kamala Harris a făcut PASUL DECISIV. Donald Trump NU mai are ÎNCOTRO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...