Accident grav în Italia. Doi români au murit pe loc, iar alţi doi sunt în stare gravă

O tragedie de proporţii a avut loc în sudul Italiei.  Doi tineri români au murit, iar alţi doi au ajuns la spital, în stare gravă, în urma unui accident de maşină.
Filip Stan
25 iul. 2016, 09:58

Accidentul s-a produs la scurt timp după miezul nopţii, din motive neclare încă. Maşina în care se aflau cei patru tineri, cu vârste între 20 şi 25 de ani, a ieşit de pe şosea şi s-a izbit de un zid în regiunea Taranto.

În urma impactului, maşina s-a răsturnat de câteva ori. Un tânăr de 25 de ani şi o fată de 20 au murit pe loc. Alţi doi români care se aflau în maşină, de 22, respectiv 23 de ani, au fost răniţi şi sunt spitalizaţi într-o clinică din Taranto.

Medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele de surpavieţuire ale fetei rănite.

Citeşte şi Ambulanţă implicată într-un accident la Ploieşti. Cinci persoane, între care asistenta şi pacientul, rănite

Spynews
Horoscop miercuri, 24 iulie 2024: Peștii vor avea parte de o surpriză plăcută
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
De ce te mușcă țânțarii, de fapt. Motivul pentru care unele persoane nu sunt afectate, deși stau lângă tine
Capital.ro
Simona Halep a suferit cumplit. Adevărul despre divorțul de Toni Iuruc
Playtech.ro
Zodiile care pot câștiga sume colosale de bani începând din 25 iulie 2024. Norocul e de partea lor
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Suspectul în cazul crimei din Brăila și-a sunat mama din arest! Ce i-a spus despre acuzațiile procurorilor
Spynews
Mâncare cu viermi pentru bolnavii de leucemie. Ce spun cei de la Spitalul Fundeni din Capitală / Video tulburător
Evz.ro
Rețete rapide și ieftine. Două preparate pe bază de orez care sunt gata în 20 de minute
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Noi bombardamente la granița României cu Ucraina! În Tulcea a fost panică generală, după ce autoritățile au emis un mesaj RO-Alert
Capital.ro
Doliu în muzică. A murit un zeu al muzicii. A fost un „războinic al drumurilor”
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Copil de 3 ani s-a înecat în piscina unei pensiuni din Delta Dunării
MediaFlux
REGULI noi pentru TOȚI cei care stau la BLOC. Se SCHIMBĂ din 25 iulie
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!