Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, din cauza unui accident grav în care au fost implicate un autotren şi o căruţă, circulaţia rutieră pe DN2E Fălticeni – Gura Humorului a fost oprită pe ambele sensuri în zona localităţii sucevene Capu Codrului.
În urma impactului, una dintre cele două persoane aflate în căruţă a decedat.
Potrivit anchetatorilor, principalul responsabil de producerea accidentului se face conducătorul TIR-ului, care circula cu o viteză neadaptată condiţiilor de drum şi peste limita legală. Accidentul s-a produs pe întuneric, în jurul orei 05.00.
Traficul rutier a fost deviat de poliţişti pe DJ 177C.