Accident grav în Suceava. 11 persoane au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit

11 persoane au ajuns la spital, duminică dimineaţă, în urma unui accident produs la ieşirea din municipiul Suceava spre localitatea Adâncata, după ce două maşini s-au ciocnit. Patru persoane au fost rănite mai grav.
Iulian Tudor
14 iul. 2013, 05:17
Accident grav în Suceava. 11 persoane au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit

La locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje ale ISU Suceava, dar şi echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

În urma impactului, 11 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Judeţean Suceava.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Tiberius Brădăţan, a declarat că patru dintre cele 11 persoane aduse la unitatea medicală au răni grave, iar una, în vârstă de aproximativ 20 de ani, cu traumatism cranio-cerebral grav, este în comă.

Printre cele patru persoane rănite grav se află şi şoferul care a provocat accidentul, acesta având traumatism toraco-abdominal şi fracturi costale multiple. O altă persoană a suferit traumatism cranian, traumatism de coloană cervicală şi contuzie abdominală, iar alta are traumatism cranio-facial cu sângerare importantă, fiind stabilă hemodinamic.

Ceilalţi şapte răniţi au suferit contuzii şi escoriaţii şi sunt în curs de evaluare, fiind conştienţi, a mai spus Brădăţan.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, cele două maşini implicate în accident erau conduse de tineri în vârstă de 19 ani. Într-una dintre maşini se aflau cinci tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani, iar în cealaltă, şase tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani.

Conform primelor informaţii, şoferul autoturismul în care se aflau cinci persoane conducea cu viteză, iar într-o curbă periculoasă a intrat pe contrasens, lovind frontal cealaltă maşină, care circula regulamentar.

Şoferul care a produs accidentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,76 la mie.

Acesta este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui auto de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii de la Serviul Rutier Suceava pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii accidentului.

Citeşte şi Patru români au murit într-un grav accident rutier în sud-vestul Franţei

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul de lângă România care a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști din toată Europa. Este considerat un loc al regilor și are o catedrală impresionantă
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Miturile despre cartofi, desființate de nutriționiști. Lista e lungă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Statul oferă 700 de lei pensionarilor, în luna aprilie. Seniorii vor primi banii direct pe card, de la 1 aprilie
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Incendii devastatoare distrug peste 647 de hectare în Carolina de Nord și Carolina de Sud
MediaFlux
Răsturnare după ce SUA a blocat ajutorul pentru Ucraina! Care este de fapt planul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă